Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveste cu uscături

Publicat in Dilema Veche, vineri 29 iunie 2001 ·

În anii '80, eu şi soţia mea, apăsînd şi pe pîrghia ajutorului material al părinţilor, am reuşit să ne cumpărăm un apartament. După un şir nesfîrşit de cozi şi umilinţe, mite şi diplomaţii, am obţinut mult dorita repartiţie şi am încheiat contractul. Despre primele mele contacte cu civilizaţia de bloc am mai vorbit în acest spaţiu, astăzi voi schiţa însă portretul unui profesionist cu care mi-a fost dat să mă-ntîlnesc în perioada imediat următoare. Apartamentul meu era (şi este) situat la etajul patru - şi ultimul! - al blocului menţionat. Printr-un capriciu al sorţii, cele două balconaşe ale sale nu sînt acoperite cu nimic. Deasupra nu există, evident, un alt balcon (deşi la blocurile mai vechi, cu terasă circulabilă, se prevedea un aşa numit balcon fals). Dar al meu nu avea nimic deasupra, ceea ce îl făcea practic nefolosibil. Ce poţi să ţii într-un balcon în care plouă şi ninge? Mai mult, am constatat în timp că apa pluvială are păcătoasa tendinţă de a se scurge pe uşile balcoanelor şi să se infiltreze în casă, cu consecinţe dezastruoase asupra delicatei tîmplării de brad, accentuîndu-i curburile elegante. Ne obişnuisem cu lucrurile proaste, ceva mă intriga totuşi. În liceu şi facultate mă învîrtisem printre arhitecţi şi profesia lor mă entuziasmase atît de mult încît cochetasem cu ideea să încerc şi eu. Era o profesie pentru mînă, dar şi pentru minte. Arhitecţii pe care-i cunoşteam se gîndeau la traseul gospodinei prin casă, la perspectivele vizuale, la circulaţii şi funcţionalităţi, luînd în calcul psihologii, sociologii şi tehnologii. E drept că aceste subtilităţi se consumau mai ales la proiectele din facultate. Dar m-am întrebat totuşi cum se face că apartamentul meu nu are nici un fel de spaţiu de depozitare, vreo debara, vreo boxă (pentru sania copilului, pentru schiuri sau valize etc). Lucrînd tot în proiectare, am bănuit ce se întîmplase - se făcu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 3 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum o ora
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Rețeta de ouă umplute a lui Sorin Bontea. Ingredientele secrete pe care le folosește juratul de la MasterChef

Cancan acum 48 minute
Gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de Paște. Cele mai vrednice dintre ele au copt deja primii cozonaci și au gătit diverse bunătăți. În întâmpinarea celor care sunt încă în pană de idei, chef Sorin Bontea vine î

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 10 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°