Poziţia cabinetului Năstase în privinţa Legii privind statutul maghiarilor de peste hotare mi se pare corectă şi pe deplin justificată. Uităm adesea că, fundamental, Uniunea Europeană este o uniune de state suverane şi că existenţa acestei Uniuni se datorează exclusiv voinţei liber exprimate a statelor suverane care o compun. Cu alte cuvinte, nu se poate cita nici măcar un rînd de legislaţie europeană care să contravină principiului suveranităţii statelor; chiar şi în domeniile în care Comisia Europeană are deplină autoritate, această autoritate există pentru că ea a fost acceptată în mod suveran de fiecare stat membru. Cea mai mare eroare a zilelor noastre este inducerea ideii că europenismul şi suveranitatea statelor sînt valori contrare. Or, prima trăsătură a suveranităţii unui stat este puterea exclusivă a acestuia de a legifera pentru propriul teritoriu şi pentru propriii cetăţeni; în absenţa acestei puteri, nu există suveranitate şi, pe cale de consecinţă, nerecunoaşterea acestei puteri pentru un stat înseamnă nerecunoaşterea suveranităţii acelui stat. Statul român legiferează pentru toţi cetăţenii români şi, ca atare, privilegii precum accesul necondiţionat pe piaţa muncii a altui stat ori cumulul pensiilor acordate de mai multe ţări, sînt admisibile pentru cetăţenii români numai dacă statul român le recunoaşte. Mi se pare normal ca Budapesta să fie preocupată de problemele ce ţin de identitatea culturală a etnicilor maghiari din toată lumea, aşa cum mi se pare firesc ca guvernul ţării mele să fie preocupat de prezervarea identităţii culturale a etnicilor români din toate colţurile lumii. Însă, aroganţa ascunsă în spatele formulării unuia dintre principalele obiective ale legii, "asigurarea prosperităţii maghiarilor pe meleagurile natale", impresionează neplăcut şi, la limită, enervează. Treaba guvernului maghiar este asigurarea prosperităţii cetăţenilo