Pe marginea unui apel Conform mentalităţilor moderne aflate în concordanţă cu principiul laicităţii statului există o separare clară între noţiunile de cetăţenie, etnie şi apartenenţă confesională, precum şi o separare tot atît de clară între sfera publică şi sfera privată. Conform acestor mentalităţi problema convingerilor religioase ale fiecăruia aparţine sferei private, iar problema cetăţeniei aparţine sferei publice. În concordanţă cu astfel de mentalităţi, o naţiune se defineşte într-un mod civic (permisiv şi nediscriminatoriu) cu ajutorul cetăţeniei şi nu (restrictiv şi discriminatoriu) într-un mod etnic sau confesional. Conform definirii unei naţiuni în mod civic, prin român se înţelege o persoană ce are cetăţenia romînă, nicidecum o persoană de etnie română sau o persoană de etnie română care în plus aparţine religiei ortodoxe. Definirea naţiunilor într-un mod civic este o caracteristică a spiritului Uniunii Europene (Grecia fiind o excepţie regretabilă - criticată de altfel de către autorităţile europene de la Bruxelles - nu regula), în care România doreşte să se integreze. A se vedea în acest sens faptul că în documentele Uniunii Europene, pentru a se evita orice nuanţă exclusivist-discriminatorie s-a exclus orice referire la o religie anume folosindu-se în schimb noţiunea neutră de "patrimoniu spiritual"! În baza celor de mai sus, am rămas surprins atunci cînd am citit apelul adresat de Regele Mihai I, Preşedintele Ion Iliescu şi Patriarhul Teoctist către toţi românii din ţară şi din lume. Pe de o parte acest apel consideră (în mod implicit) intergrarea europeană ca un ţel fundamental al României şi pe de altă parte are un spirit contradictoriu cu cel al Uniunii Europene prin afirmaţii de tipul: "Românii pot fi mîndri de valorile lor naţionale, de tradiţiile şi de obiceiurile lor, de umanismul lor, de apartenenţa lor la creştinătatea ortodoxă." ...