reflecţii asupra situaţiei opoziţiei politice din România Cine face parte din opoziţia noastră politică? Iată prima întrebare la care trebuie să răspundem. Cum ştim cînd un partid politic este în opoziţie? Răspunsul pare formal, dar nu este: pentru că simplul fapt că un partid nu este la guvernare nu îl face un partid de opoziţie. Ca o formaţiune politică să poată fi calificată ca fiind "opoziţie" nu e destul, de asemenea, să voteze cînd şi cînd contra guvernului. Trebuie ca această formaţiune să propună în mod explicit o alternativă la guvernarea existentă: să aibă o viziune despre guvernare, emanînd dintr-o ideologie alternativă la cea a partidului de guvernămînt; să încerce să pună guvernul în dificultate pentru a lua puterea. Definiţia aceasta ne ridică de la început cîteva semne de întrebare. Partidele noastre din opoziţia "democratică" au votat pentru instalarea guvernului. Pînă şi partidul populist radical România Mare a declarat tot atunci că nu există alternativă la actuala guvernare. Situaţia s-a schimbat la votul pentru buget din primăvară, cînd partidul liberal, supărat că i-au fost respinse amendamentele fără precedent de conştiincioase propuse de Theodor Stolojan a votat contra, iar PRM a votat pentru. Cum însă nişte amendamente nu înseamnă o altă viziune despre cum trebuie guvernată ţara, ba chiar dimpotrivă, acest vot nu schimbă cu nimic modelul primelor şase luni de guvernare Năstase, o guvernare nu doar fără opoziţie politică, ci ferm instalată în unanimitatea sentimentului public că o alternativă la ea nu există. O cred parlamentarii opoziţiei - un sondaj al Societăţii Academice din România în Cameră arată cel mult o treime din deputaţii opoziţiei crezînd că va fi introdusă, pînă la finele anului, o moţiune de cenzură capabilă să pună guvernul în dificultate. O crede ţara profundă: în interviuri cu ţăranii olteni făcute de studenţii mei în i