Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mentalitatea de tranşee

Publicat in Dilema Veche, duminică 1 iulie 2001 ·

Apariţia "partidelor istorice" a fost un fenomen specific românesc. Nicăieri în Europa Centrală şi de Est nu a existat un reviriment al formaţiunilor politice ale perioadei interbelice. Pentru că nu existau personalităţi destul de puternice şi evenimente semnificative care să legitimeze apariţia unei mişcări de opoziţie ancorată strict în contemporaneitate, cei care nu s-au simţit reprezentaţi de noua putere de la Bucureşti s-au regăsit în discursul aşa-numitelor partide istorice. Intransigenţa PNŢCD în raporturile cu puterea a fost pentru nemulţumiţii primilor 7 ani de democraţie principalul motiv pentru care au acceptat să susţină firavul, apoi tot mai puternicul partid de opoziţie. La început au fost cei care s-au simţit înşelaţi de "furtul" revoluţiei, apoi cei care aveau de revendicat proprietăţi şi, în final aceia mai mulţi şi mai puţin sensibili la retorica anticomunistă, care au refuzat să mai cauţioneze în continuare politica guvernamentală ezitantă, dacă nu imobilă, în domeniul economic. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a avut nevoie de şapte ani grei pentru a convinge un segment semnificativ de electorat de bunele sale intenţii. Cei şapte ani au debutat cu asalturile minereşti asupra sediilor partidului, hăituirea liderilor şi simpatizanţilor şi presiuni mediatice greu de imaginat în cel de-al 11 an post-revoluţionar. PNŢCD a răspuns cu mari manifestaţii ale suporterilor săi. Acea intransigenţă de care vorbeam mai devreme a adunat în jurul liderilor mase tot mai mari de oameni. "În politică cel care are o idee fixă pe care o urmăreşte cu încăpăţînare, inevitabil acela cîştigă" spune un clasic în viaţă. Vulgarizant sau nu, respectivul are dreptate. PNŢCD a participat într-o coaliţie, amalgam de partide şi asociaţii civice, la alegerile din 1992. Nu le-a cîştigat, dar partidul de guvernămînt avea începînd din acel moment un adversar puterni

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 10 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 8 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 12 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 11 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 7 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Silviu Prigoană și-a prevestit moartea?! Dan Diaconescu, dezvăluiri de ultimă oră: ”Mi-a spus! Regret enorm”

Cancan acum 11 ore
Este zi de doliu în România! Marți, 12 noiembrie 2024, Silviu Prigoană a murit la vârsta de 60 de ani. Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu și-a dat ultima suflare după ce s-ar fi sufocat cu mâncare, într-un restaurant din Bran. Ca un fel de premoniție

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°