Unii văd în domnul Gheorghe Funar, primar al municipiului Cluj-Napoca, vicepreşedinte şi prim-ministru al "guvernului alternativ" PRM, un personaj tragic. Alţii văd în domnia sa, dimpotrivă, un personaj comic. În ceea ce mă priveşte, îl consider pe domnul Funar un personaj tragi-comic, în genul shakespearienilor Troilus ori Falstaff, sau al caragialienilor Mitică, Pristanda ori Cetăţeanul turmentat. Este greu de trăit în ambivalenţă, iubit pînă la veneraţie de unii, detestat pînă la sarcasm de alţii, vioara întîi într-una dintre cele mai complexe (şi curate) localităţi din România, ales primar pentru a treia oară de o majoritate care numai nebună nu poate fi socotită, dar patronînd, în acelaşi timp, o vopsitorie bizară din care ies bănci şi scobitori tricolore, un atelier de prelucrare a istoriei din care a ţîşnit cea mai stranie arătare aeriană din, cred, toate timpurile (e vorba de statuia Iancului) şi unde s-au deschis săpăturile unui şantier arheologic ce nu demonstrează nimic. De cîte ori mă aflu în oraşul lui Gheorghe Funar, mă simt foarte bine (miroase a curat şi a bunăstare), cu condiţia ca, atunci cînd ies de la Teatrul Naţional, să nu privesc în sus. Altminteri, orice tragedie aş fi văzut pe scenă,

geaba catharsis, geaba reculegere, mă pufneşte un rîs irezistibil, cînd dau cu ochii de statuia lui Avram Iancu. Recent, personajul domnului Funar a trăit o tragicomedie demnă de structura sa amfibie, adică a fost arestat pentru că a refuzat să se supună unor citaţii oficiale. Scena a fost în ton, adică tragi-comică: un primar arestat de nişte poliţişti, ei trăgîndu-l, el smulgîndu-se, cei de faţă înghiontindu-se, care să-l apere, care să uşureze sarcina poliţiei. Am încercat să văd scena prin ochii lui Shakespeare. Imposibil. Dar prin ochii lui Caragiale? Să-l citim: "Miroase în aer nu, după expresia clasică, a iarbă de puşcă - din norocire, moravur