PNŢCD este un partid serios. E din categoria partidelor numite "puternic ideologizate". La rîndul lor, ţărăniştii fac parte din acea categorie de oameni care stîrnesc uneori invidia celor care nu au un crez anume, a celor cu permanente îndoieli. Departe de a fi o trestie care gîndeşte, ţărănistul generic este un stejar care ştie. Tocmai datorită acestei ideologizări specifice, PNŢCD nu va dispărea. Chiar dacă se poate imagina un prag şi mai scăzut decît cel la care a coborît acum, întotdeauna va exista cel puţin un grup de oameni care ar umple nu un autobuz, ci un tren foarte lung, şi care ar dori să perpetueze idealurile. Aşa cum spuneam, partidul este serios şi a-l trata facil parcă a devenit o modă pentru această lume secularizată politic. Şi totuşi, s-au petrecut la acest sfîrşit de săptămînă scene de tip "Stan şi Bran" care au făcut deliciul ziariştilor: secretara lui Chiriţă şterge din computer fişierele personale, în timp ce şeful face figuraţie, la propriu, pentru echipele de televiziune grăbite să prindă jurnalul (pentru că trebuia filmată scena plecării, Cătălin Chiriţă şi-a luat geanta şi a făcut cîţiva paşi pe care publicul telespectator trebuia să-i interpreteze ca scena alungării); Vasile Lupu se încuie în biroul lui Corneliu Coposu şi refuză să comunice cu exteriorul; echipa de pedepsire condusă de fostul ministru de la Interne îl evacuează pe protestatar; anunţarea demisiei aceluiaşi Lupu de către adversari, dar moldoveanul luptător pentru proprietate spune că ţăranul nu-şi dă niciodată demisia; controversa: unde e demisia lui Lupu? Pe aici, pe undeva, zice Ciorbea, arătaţi-o, zic ziariştii, de fapt este verbală şi potrivit unei teorii ad-hoc are şi valoare juridică; cele două echipe stau fiecare în cîte o clădire şi comunică prin ziarişti (acelaşi fenomenal Chiriţă care îi aşteaptă înfrigurat pe reporteri şi îi întreabă: ce mi-au mai făcut?);