Elefantul printre porţelanuri

În Plai cu boi de pe luna mai, dl Andrei Pleşu îşi continuă seria portretelor şi situaţiilor menite a ilustra "obscenitatea publică" (acesta e supratitlul rubricii sale) cu un personaj al literaturii şi politicii româneşti de dimensiuni pantagruelice: Adrian Păunescu şi comedia nuanţelor. Portretul este extraordinar. Cronicarul şi le-a amintit pe acelea în aqua forte consacrate pe vremuri de Jean Cau lui Orson Wells şi altora. De un sarcasm bine temperat, portretul schiţat de dl Pleşu unuia din trubadurii ceauşişti pleacă de la premisa că nimic nu este mai potrivit în a-l defini pe dl Păunescu decît cantitatea: "E teribil ce mult poate să scrie (şi ce lung!), ce mult poate să vorbească, ce volume groase tipăreşte, ce mulţi decibeli are glasul său, ce mare e conturul fizic al prezenţei sale" etc. Ideea ar fi că, atunci cînd o apuci pe drumul "acumulărilor nestăvilite", e bine să nu te rătăceşti pe "minore cărări colaterale", "să nu te încurci cu fineţuri şi miniaturi". "Nu stă bine unui dulău să facă pe rîndunica. Lăcomia şi vanitatea d-lui Păunescu îl împiedică însă, din păcate, să respecte legea propriei naturi. El vrea să cupleze mugetul cu apogiatura, călcatul în străchini cu menuetul, rîgîiala cu suspinul. Gargantua ridică, gracil, degetul mic, se înalţă pe poante şi se recomandă Alba ca Zăpada", continuă dl Pleşu. Într-o emisiune de televiziune recentă, dl Păunescu s-a hotărît să facă pe elefantul în magazinul de porţelanuri: fireşte, cioburile stau mărturie pentru inaptitudinea poetului senator de Dolj de a se mişca printre delicateţuri, fineţuri şi nuanţe. Mult mai uşor se mişcă el printre contradicţii. Dl Pleşu înşiră cîteva legate de atitudinea celui care a scris Iubiţi-vă pe tunuri! faţă de defuncta şi mereu via securitate. Nimic nu pare a-i descuraja d-lui Păunescu pohta ce-a pohtit de a susţine astăzi una,