Dacă unele sensuri ale cuvântului atmoferă sînt uşor de definit (cel ştiinţific, de pildă) - altele rămîn esenţialmente vagi: DEX menţionează un "mediu social înconjurător, ambianţă" şi o "stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva"; în unele dicţionare străine apar mai multe referiri la domeniul estetic - "climatul, tonul general al unei opere de artă, al unui text literar" (De Mauro); "tonul sau sentimentul difuz caracteristice unui loc, unei situaţii sau unei opere de artă" (Oxford). Dacă în registrul colocvial-argotic al românei termenul modern şi-a restrîns semnificaţia, degradînd-o pînă la cea fixată în expresia "a face atmosferă" ("Ceilalţi fac "atmosferă", adică se înghesuie în jurul victimei ca să-i mascheze pe hoţi" - România liberă, 2455, 1998, 6), în literatură conceptul rămîne complex şi greu de prins într-o formulă. "Literatura de atmosferă" este una dintre categoriile cu care se operează adesea, dar care rămîn în genere fără definiţie. Sarcina dificilă de a circumscrie conceptul şi-a asumat-o acum cîţiva ani, la noi (dar nu aplicînd un model deja verificat, ci tinzînd să umple un gol existent în ansamblul cercetării) Mariana Neţ, prin cartea O poetică a atmosferei. Rochia de moar (Univers, 1989); în România literară nr. 15, 1990 a fost de altfel publicată o recenzie la acest volum, semnată de Cristian Moraru. A apărut recent (confirmînd interesul mai larg pentru un fenomen difuz şi dificil) versiunea engleză a cărţii - Literature, Atmosphere and Society. A Semiotic Approach (Wien, ÖGS/Institut für Sozio-Semiotische Studien ISSS, 2000); cu unele modificări de structură (un capitol omis, un altul adăugat), dar mai ales cu o accentuare a dezbaterii teoretice şi cu o extindere de la analiza de text la analiza semiotică a fenomenolor socio-culturale (abordare care implică şi o anumită relaxare stilistică). Studiul Marianei Neţ încearcă