Parlamentul francez a votat legea nr. 2001-434 din 21 mai 2001 (publicată de Journal officiel două zile mai târziu) "tendant à la reconnaissance de la traite et de l'esclavage en tant que crime contre l'humanité". Iată un text important, pentru democraţia occidentală ca şi pentru urmaşii populaţiilor astfel tratate (africane, amerindiene, malgaşe şi indiene), de prin secolul XV încoace. Nu există condamnare mai gravă decât aceea de crimă împotriva umanităţii. Marea lege franceză va fi introdusă pe lângă Consiliul Europei, pe lângă organizaţiile internaţionale şi ONU. Ea modifică şi un articol în venerabila lege asupra libertăţii presei (datând din 29 iulie 1881!) unde se inserează cuvintele: "défendre la mémoire des esclaves et l'honneur de leurs descendants".

Scrisesem deja acest mic eseu asupra întâiei capodopere a lui Prosper Mérimée, Tamango, apărută în 1829, când autorul are abia 26 de ani. Scriitura de la început desăvârşită, umorul laconic, inteligenţa - plus un fel de "mister al reuşitei"! - îl definesc pe nuvelist. În construcţia necontenit riguroasă, evenimentele ar putea avea, de fiecare dată, o continuare diferită de cea reţinută parcă de hazard, şi care capătă pe loc pecete de destin. Iar tonul scriitorului e straniu de "convingător" deşi sunt povestite atrocităţi în lanţ, la limita verosimilului. Articulaţia rezonabilă a discursului, logica lui, efortul de a nara pe înţeles reacţii şi chiar gânduri ale personajelor ce evoluează într-un coşmar - toate acestea suscită în cititor o vibrantă adeziune, câtă n-ar fi putut nicicând provoca articolele de presă şi intervenţiile parlamentare ale contemporanilor luptând contra comerţului cu "eben" omenesc!

Printre cei mai îndârjiţi anti-sclavagişti se află Benjamin Constant din ale cărui discursuri în Cameră, vreme de un deceniu, Prosper Mérimée ar fi putut alege mulţime de alte episoade ale od