In conformitate cu prevederile unei hotariri a Consiliului Judetean, aprobata in luna februarie, Primaria municipiului se numara printre punctele de interes local, la care trebuie sa se asigure paza specializata de catre Corpul Gardienilor Publici Vicepresedintele Consiliului Judetean, Alexandru Sculschi, a declarat, ieri, ca unul dintre motivele pentru care Corpul Gardienilor Publici (CGP) a cunoscut, in timp, o scadere a numarului de contracte si, implicit, reducerea numarului de personal "este si acela privind refuzul Primariei municipiului de a apela la serviciile de specialitate oferite de CGP, organism aflat sub directa coordonare a CJ". Sculschi a subliniat ca, in luna februarie a acestui an, Consiliul Judetean a aprobat o noua hotarire, prin care a stabilit care sint punctele de interes local, la care trebuie sa se asigure paza specializata de catre CGP, printre acestea numarindu-se si Primaria. "Noi am facut mai multe sesizari scrise Primariei, relatind situatia asta, a nerespectarii unei hotariri a CJ. Nu este, insa, de competenta Consiliului sa controleze si sa impuna Primariei sa respecte cadrul legal la care facea referire si ministrul Cozminca. Este de competenta Prefecturii. Prefectura stie acest lucru. Am inteles ca a facut deja sesizari scrise si ca tot asteapta raspunsuri", a spus vicepresedintele CJ. Reamintim ca, in cadrul teleconferintei de vineri, ministrul Administratiei Publice, Octav Cozminca, a spus ca nu este de acord cu folosirea firmelor private de paza de catre autoritatile publice locale, pentru paza bunurilor, obiectivelor si asigurarea ordinii publice. Cozminca a declarat ca "doar Corpul Gardienilor Publici are capacitatea organizatorica, pregatirea profesionala si dotarea logistica necesare pentru a presta servicii de paza si pastrarea ordinii publice". (Mircea CIUCASU) In conformitate cu prevederile unei hotariri a Consiliului Judet