În Praga

"Bohumil Hrabal, un ceh. Şaptezeci şi cinci de ani. Un nume! Locotenentul, aici pe pămînt, al lui Ha�ek." Aşa vorbea despre autorul Trenurilor strict supravegheate, în Cartea lui Hrabal (1990), confratele său maghiar Esterházy Péter. Iar legătura cu Jaroslav Ha�ek nu e absolut deloc întîmplătoare, în prozele scurte ale scriitorului praghez umorul născîndu-se din aceeaşi necesitate a supravieţuirii prin absurd ca şi în cazul Peripeţiilor bravului soldat.... în Baronul Münchausen, prima dintre cele şase povestiri publicate de Societatea Culturală şi Ştiinţifică �Ivan Krasko", Haňťa de la depozitul de hîrtie e un �vejk fantast trăind într-o lume reinventată în fiecare clipă, domnul Kafka, din Kafkiană, e ameninţat de-un gardian pentru că tulbură liniştea publică, însă Haňťa e baronul printre oameni cufundaţi în mizeria cotidiană, iar domnul Kafka are o revelaţie: �Omul nu poate fi deparazitat de libertate, fraţilor."

Dialogurile lipsite de sens şi logică prind consistenţă pe buzele unor oameni pentru care însăşi existenţa şi-a pierdut sensul, oameni alienaţi, care nu mai ştiu să gîndească sau nu mai au curajul

s-o facă. Teama e ultima raţiune în faţa căreia mai pot reacţiona; şi nici măcar atît, pentru că, la fel cum în Trenuri strict supravegheate (în ediţia apărută la Nădlac, titlul este Trenuri cu prioritate, nu vă temeţi, e aceeaşi carte!) eroismul se dovedeşte absurd, în povestirile din Vreţi să vedeţi Praga de aur? frica e o stare fără consistenţă, fără cauze şi fără urmări: devenită o a patra dimensiune, e pur şi simplu natura umană. Liniştea încă nu şi-a găsit locul, nu e nimeni care să-şi cultive grădina; în literatura lui Hrabal, momentul va veni o dată cu L-am servit pe regele Angliei.

Bohumil Hrabal, Vreţi să vedeţi Praga de aur?, în româneşte de Corneliu Barborică, Ed. Ivan Krasko, Nădlac, 2000, 131 pag