Despre rolul intelectualului în societatea contemporană s-a scris deja mult, mai ales în spaţiul francez, dar problema rămîne cu toate acestea dezamăgitor de neelucidată. Cu atît mai dezamăgitor cu cît în zona est-europeană intelectualii au fost marea speranţă (nu ştiu dacă un optimist timp prezent ar mai fi nimerit în contextul actual...) imediat după căderea Cortinei de Fier. La începutul anilor '90, înainte ca Bucureştiul să fie luat cu asalt de mineri, omul de rînd, cu şcoală puţină, mai privea cu respect Universitatea, Academia, Uniunea Scriitorilor şi alte asemenea instituţii, între timp compromise grav fiecare în felul său personal. Însă rolul intelectualilor într-o lume a secolului 21, obligată să-şi reconsidere valorile şi idealurile, nu e problematic doar în vecinătatea noastră geografică. Nu e doar o chestiune europeană. Dincolo de Atlantic există deja o tradiţie a scrierilor pe această temă, iar ultimul sosit este profesorul John Michael, de la University of Rochester, cu volumul Anxious Intellects. Academic Professionals, Public Intelectuals, and Enlightenment Values (în traducere românească Intelectul anxios. Academicieni, intelectuali şi valori iluministe).

Din capul locului trebuie să observ natura politizată a oricărei discuţii despre rolul intelectualului: a decide în ce măsură un profesor universitar poate sau trebuie să se implice în treburile Cetăţii nu reprezintă o dilemă metafizică, cît o opţiune decurgînd dintr-o anumită viziune politică. Iar în Statele Unite o bună parte dintre cei preocupaţi de misiunea intelectualului în societatea civilă sînt, altfel decît ne-am aştepta prin analogie cu modelul nostru, de orientare stînga. Nu e acum momentul să detaliez conceptul de leftism aşa cum e înţeles pe Continentul american, dar trebuie măcar să avertizez cititorul că o pripită activare a alergiilor marxiste ale locului ar fi complet d