"O luă la goană după ce auzi cîteva cuvinte/ în limba lui de împrumut [...],/ se refugie în plinul cuvintelor unei alte limbi,/ nici ea maternă": versurile îi aparţin lui Sebastian Reichmann şi le-am tradus, cum m-am priceput, din franceză. Au apărut în volumul Balayeur devant sa porte, Editions L'Improviste, 2000, prezentat cititorilor români la Institutul Francez din Bucureşti, miercuri 20 iunie. Nu le-am citat întîmplător. Reichmann a început prin a scrie în româneşte, publicînd două cărţi la sfîrşitul deceniului şapte şi la începutul deceniului opt, urmate de alte două, în franceză, în deceniul nouă, după ce s-a stabilit la Paris. A fost şi a rămas un suprarealist bine temperat, din familia lui Gellu Naum şi Gherasim Luca. Cîteva din poeziile recente sînt superbe. Voi traduce doar una singură pentru a da idee de subtilitatea poetului: "Domnul Stillheart tocmai visă cît de bine împăturite erau cearceafurile în noaptea aceea/ Trezit devreme din somn ca să se închipuie singurul pasager de pe vapor/ Se îndreaptă spre provă unde vîntul e cel mai tare/ Dar îl zăreşte pe Domnul Falkenflug care scrutează fiecare rid al pielii/ oceanului/ ca să descopere dezordinea/ Prietenia lor este rodul unor pulsiuni complementare/ De obligaţii împlinite în pragul nopţii/ Şi de dorinţa repetată a unui ţărm necunoscut."

Nu o recenzie a cărţii lui Sebastian Reichmann vor să fie rîndurile de faţă. Cu siguranţă, poetul va avea parte de comentarii la obiect. Cu condiţia, fireşte, ca recenzenţii noştri să ia în considerare un volum de poezie în altă limbă decît româna. în ce mă priveşte, profit de împrejurare ca să semnalez un fapt de mentalitate literară. De obicei, criticii şi istoricii literari români nu bagă în seamă poezia, proza, teatrul ori eseul scrise în alte limbi, cu precădere în franceză, de către scriitori români. Aceştia sînt numiţi eufemistic scriitori francezi e