În România, Leszek Balcerowicz a avut mai mult noroc decît doamna Nicholson. Baroanei i s-a recomandat să încerce să trăiască din o sută de dolari pe lună şi apoi să dea lecţii despre copiii abandonaţi. Economistului polonez nu i s-a propus să rezolve întîi conflictul dintre muncitorii de la Reşiţa şi proprietarul american şi pe urmă să ne explice "nouă" cum devine cu privatizarea; el a fost ascultat cu respect la conferinţe, dezbateri televizate şi altele asemeni. E adevărat că reforma trecută pe numele lui a făcut ca Polonia să fie prima ţară dintre cele care au alcătuit lagărul comunist unde venitul naţional a început să crească şi refacerea economică se află în faza cea mai avansată. Fostul ministru de Finanţe şi actualul Preşedinte al Băncii Naţionale Poloneze nu are farmecul vedetelor de cinema: cartea sa publicată recent la Editura Compania (Libertate şi dezvoltare. Economia pieţei libere) nu conţine reţete miracol şi nici elaborări intelectuale sofisticate. Principiile economice susţinute de el pornesc de la cîteva observaţii simple: oamenii preferă să aibă mai mulţi buni decît mai puţini, preferă ca un anume venit să le revină lor şi nu altora, iar o anumită sancţiune să-i vizeze pe alţii, nu pe ei; de asemenea, oamenii tind să evite eforturile prea mari. "În politică nu există nici o modalitate evidentă de trecere de la preferinţele individuale diverse la o Ťvoinţă colectivăť unitară", susţine Kenneth Arrow, un laureat al Premiului Nobel, citat de autorul polonez. Dar în condiţii de stabilitate politică, de piaţă liberă, cu reguli de concurenţă relativ corecte, într-o economie preponderent privată, reglementată de instituţii cu atribuţii precis definite, comportamentul individual se poate armoniza în direcţia unei evoluţii care să asigure dezvoltarea economică. Doar că acest proces implică durata şi libertatea. Cînd Balcerowicz preferă "mîna invizi