despre femeile altora Colocviul "Socialism, comunism şi condiţia femeii în secolul XX". Decorul, promiţător: Maison de l'Europe, aproape de Centrul Pompidou. Organizatorii, distinşi: înfiinţat la Paris pe la finele anilor '30 de către Boris Suvarin, Institut d'Histoire Sociale este o poveste în sine - inclusiv noaptea de 6 spre 7 noiembrie (!) 1936, cînd hoţii îi spărgeau sediul, furînd doar cele 80 de kilograme ale arhivei lăsate de Troţki (ştia Stalin de ce). Nefiind grăbiţi seara să intre în aşternut, parizienii nu sînt foarte viteji într-ale deşteptării matinale. Miercurea trecută, puţin după opt a.m., nu eram singurul pe stradă cu mintea împăienjenită; ba chiar am mai văzut cîţiva ducînd cu ei acea privire foaaarte inteligentă a iepurelui prins noaptea pe şosea între farurile maşinii. Sala colocviului, aproape plină. Pe la zece fără un sfert, un bărbat mic şi îndesat, chilug bine, cu pantaloni galben-pai şi sacou albastru-marin, intră în sală; mă uit mai bine şi spiritu-mi tresaltă: directorul I.H.P., Jean-François Revel. Şi am intrat în povestea femeilor din lumea largă. Poveste alambicată - cu A de la Afganistan: într-o societate în care pentru femeie, tradiţional, mariajul era "ceea ce pentru noi înseamnă cumpărarea locuinţei" (spune Gilles Derronsoro, de la Universitatea din Rennes), o investiţie pe viaţă şi chiar mai mult, după 1979 tinerele afgane deveneau majoritare în facultăţi (tinerii afgani fiind în grija lui Marte), nu puţine devin cadre în partidul comunist, devin efectiv vizibile pe străzile oraşelor etc. Forme de emancipare pe care, după 1992, mujahedinii - fii fundamentalişti ai satelor - le-au pus la index: din 1995, femeile din radioul şi televiziunea afgane au fost date afară. În locul lor au apărut, repede, figuri corecte, cu barbă. Chinezii, în ceea ce-i priveşte, nu sînt foarte bărboşi dar, dacă-i vorba despre femeile lor, pot să dev