În planul identităţii literare, o antologie constituie o operă critică sui generis. Ea implică nu doar gustul, reacţia emoţională, ci şi judecata de valoare, structurarea tabloului, o ierarhie în cîmpul acestuia şi, desigur, caracterizarea (autocaracterizarea), prin mijlocirea discursului propriu, a autorilor selectaţi. La care se adaugă, în cazul de faţă, cuprinzătoarea Prefaţă neconformistă (în fond, un studiu cvasiexhaustiv al problemei) precum şi textele critice introductive la fiecare nume, atent elaborate, dense, îndeobşte privind lucrurile altfel decît pînă acum, graţie cărora poetul C. Abăluţă probează o capacitate de analiză cu totul remarcabilă, pe care n-a mai avut prilejul a şi-o manifesta. Astfel este arondat caracterul critic (subînţelegîndu-se responsabil, temeinic, prin înlăturarea pornirii capricioase, fortuite) pe care-l înfăţişează cartea. Miza ei o alcătuieşte o viziune critică ilustrată: "În plan creator orice antologie este o operă de ficţiune. Ea decupează dintr-un conglomerat (poezia unei perioade) fragmente disparate pe care le amalgamează după principii ce ţin de o retorică personală şi de o viziune dedusă din materialul parcurs". Aidoma oricărei scrieri critice, antologia în cauză include jocul selectiv, pariul preferinţelor. Ea se întemeiază pe vocaţia de-a priza poezia dintr-un anume unghi, ca şi pe o concepţie estetică ce examinează, triază şi-şi îngăduie a formula ipoteze, a tranşa materia oferită cu un ţel meliorist. Fiecărui poet i se dibuie esenţa personală, ireductibilul mult-puţin care l-ar putea evidenţia. "Am căutat poeziile personale ale fiecărui autor, declară C. Abăluţă, cele în care să se vadă firescul inventat al lui şi numai al lui, lucruri văzute, simţite, gîndite numai de el: viul, neprevăzutul, insolitul lirismului, nu decorativul cuminte, leneş-impersonal". Acest "leneş-impersonal", produs al modei, al minimei rez