Cîteva publicaţii l-au sărbătorit pe V. Alecsandri, considerînd că s-au împlinit în iunie 180 de ani de la naşterea lui. Cu alte cuvinte, 14 iunie 1821. Dar atît anul, cît şi luna şi ziua sînt nesigure. Dicţionarul Zaciu merge pe 14 iunie, dar preferă anul 1818, ca şi Al. Piru în micromonografia lui. G. Călinescu acceptă 1821, dar 21 iulie, cum a pretins o dată poetul însuşi. în alte locuri, găsim 1819. De exemplu la G.C. Nicolescu, biograful poetului: iulie 1819. în ce mă priveşte, n-am o părere formată, neocupîndu-mă în mod special de problema ca atare, dar înclin spre 1818, fiindcă numai aşa se explică prezenţa poetului la Paris în 1834: e mai firesc să-l aflăm "student" pe meleaguri străine, încercînd medicina, dreptul şi ingineria, la 16 ani decît la 13. Şi, tot aşa, e mai uşor să-l vedem, alături de mai vîrstnicii C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu, director al Naţionalului ieşean în 1840, adică la 22 de ani şi nu la 19.

S-a făcut un obicei de a se cita, cu ocazii aniversare precum aceasta, cuvintele lui Maiorescu despre "valoarea unică" a poetului constînd în "totalitatea acţiunii sale literare". Se ştie că i s-a reproşat lui Maiorescu faptul de a-l apăra pe Alecsandri, scoborît de noile generaţii în favoarea lui Eminescu, nu cu argumente estetice, dar general culturale. Unii l-au apărat, la rîndul lor pe critic, relevîndu-i intenţia de a vedea în bătrînul poet personalitatea culturală, nu meritul exclusiv literar. După părerea mea, Maiorescu n-avea cum să separe acţiunea culturală de valorile literare ale poeziei, prozei şi teatrului lui Alecsandri. în secolul al XIX-lea, în romantism şi în postromantism, cele două nu puteau fi privite decît laolaltă, pentru că întreaga concepţie a vremii era contextuală, încredinţînd literaturii misiuni istorice, sociale şi morale. Maiorescu avea, apoi, perfectă dreptate: opera lui Alecsandri, şi îndeosebi poezia, e