Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dicţionar excepţional

Publicat in Romania Literara, miercuri 11 iulie 2001 ·

Exaltanta - şi labirintica - aventură a traducătorului de literatură trece întotdeauna şi prin dicţionarele pe care cele două culturi, cultura limbii din care traduce, cultura limbii în care traduce, i le pun la dispoziţie. E drept că el va face cu acele dicţionare atât cât îi va îngădui ştiinţa şi capacitatea lui creatoare, adică nimic, ceva, sau (aproape) totul.

"Spune-mi ce fel de dicţionare foloseşti, ca să-ţi spun ce fel de traducător eşti", s-ar putea zice, şi nu s-ar greşi prea mult. Şi totuşi, traseul dicţionarelor noastre ne este dinainte dat, ca într-o cursă sportivă cu obstacole. Nu putem alege decât din ceea ce avem. Pentru traducătorul de literatură franceză în limba română, situaţia, atât cât îmi îngăduie practica mea de traducere să judec, se prezenta până nu demult astfel: două spaţii, cel al dicţionarelor de tipul francez-francez, cel al dicţionarelor de tipul francez-român, în total dezechilibru, primul putând fi marcat cu semnul plus (mă gândesc la dicţionare ca Larousse, Robert etc. etc.), atât în privinţa cantităţii cât şi în privinţa calităţii, cel de al doilea neputând fi din păcate altminteri marcat decât cu un mare semn minus, cele câteva dicţionare existente fiind nesatisfăcătoare, din cauza carenţelor lor numeroase, uneori legate şi de vechimea lor (mă gândesc la vechiul dicţionar francez-român Şăineanu, pe care totuşi, până mai ieri, l-am preferat unor dicţionare mai recente, dar mai prost făcute).

Acest dezechilibru s-a corectat acum în mare măsură, prin apariţia, la editura Teora, a Dicţionarului francez-român al Elenei Gorunescu. Este un dicţionar masiv (1327 pagini format mare), "cel mai cuprinzător dicţionar francez-român publicat până acum în România" (70.000 de cuvinte), după cum ni se autoprezintă. Dar nu atât în numărul de cuvinte (foarte mare în raport cu dicţionarele anterioare din aceeaşi categorie) este imp

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 27 minute
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 2 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Laszlo Dioszegi a făcut anunțul: Dorinel Munteanu, OUT de la Sepsi!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat că a reziliat contractul cu Dorinel Munteanu.

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 6 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum 3 ore
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum 2 ore
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 6 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

„Un fenomen atmosferic rar”, care ar putea dura o săptămână. Ce spune operatorul portughez de electricitate despre cauza penei majore de curent

HotNews acum 23 minute
Operatorul portughez de electricitate, REN, susţine că pana de curent care afectează luni Portugalia a fost cauzată de o defecţiune a reţelei electrice din Spania, legată de un „fenomen atmosferic rar”, relatează postul Sky News, citat de News.ro. „

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 29 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Tucă

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Marius Tucă, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

15°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

6°/19°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°