Spectru
Moţăiam în acceleratul Iaşi-Timişoara.
Grupuri de recruţi încercau să cânte ceva trist, dar
nu prea cunoşteau ziceri de cătănie. De
atare necaz precoce
junii ieşeni, podoiloaieni ori cotnăreni
beau bere, după care chiuiau şi mai piţigăiat decât
cu două staţii înainte. îi scotea din impas
locomotiva ce hăulea polisemantic spre
vârfurile Făgăraşilor...
...Ţin bine minte toate astea. Eram
împreună cu Emilian şi Leonard, colegi
dedaţi voluptos rostului lor, dar, ca şi mine,
oarecum în răspăr cu el. La
o bruscă ieşire dintr-un tunel prelung
după ce ne izbi în faţă violenta lumină montană
deodată îl văzurăm pe
Sfântul Ioan Gură de Aur care
nu-şi purta nimbul peste creştetu-i creştin, ci
în jurul gurii scumpe având
îndungata lumină ovală.
Din timpuri fineseculare
Domnului Gheorghe Grigurcu
Trecând din poemul anterior în
poemul de faţă de fapt trecui de la
post-dulcele stil clasic la
amarul sau amărâtul stil postmodern precum
târgul în care locuieşte un
celebru şi nedreptăţit coleg cu care cândva
în popota Armatei a IV- Transilvania am stat în
faţa unor căni de ceai deşarte sau poate pline cu
transparenţa sufletului lui Bacovia. Erau
timpuri fineseculare în care
debutanţii prinseră a-şi peni penaţii când
câte puţin şi pe alocuri
poezia română se cam sălbăticea (se spune că
şi din motive (im)pur economice) credea cinevaşilea
trâmbiţând fals-patriotic: "Domnule
să ne întrebăm alarmaţi de ce ajung unii tineri
să ticluiască asemenea versuri (bineînţeles
injurioase)
la adresa Patriei-mume!" când
mai abitir nenăscuţii câini pe nenăscuţii
sau mur
