Spectru

Moţăiam în acceleratul Iaşi-Timişoara.

Grupuri de recruţi încercau să cânte ceva trist, dar

nu prea cunoşteau ziceri de cătănie. De

atare necaz precoce

junii ieşeni, podoiloaieni ori cotnăreni

beau bere, după care chiuiau şi mai piţigăiat decât

cu două staţii înainte. îi scotea din impas

locomotiva ce hăulea polisemantic spre

vârfurile Făgăraşilor...

...Ţin bine minte toate astea. Eram

împreună cu Emilian şi Leonard, colegi

dedaţi voluptos rostului lor, dar, ca şi mine,

oarecum în răspăr cu el. La

o bruscă ieşire dintr-un tunel prelung

după ce ne izbi în faţă violenta lumină montană

deodată îl văzurăm pe

Sfântul Ioan Gură de Aur care

nu-şi purta nimbul peste creştetu-i creştin, ci

în jurul gurii scumpe având

îndungata lumină ovală.

Din timpuri fineseculare

Domnului Gheorghe Grigurcu

Trecând din poemul anterior în

poemul de faţă de fapt trecui de la

post-dulcele stil clasic la

amarul sau amărâtul stil postmodern precum

târgul în care locuieşte un

celebru şi nedreptăţit coleg cu care cândva

în popota Armatei a IV- Transilvania am stat în

faţa unor căni de ceai deşarte sau poate pline cu

transparenţa sufletului lui Bacovia. Erau

timpuri fineseculare în care

debutanţii prinseră a-şi peni penaţii când

câte puţin şi pe alocuri

poezia română se cam sălbăticea (se spune că

şi din motive (im)pur economice) credea cinevaşilea

trâmbiţând fals-patriotic: "Domnule

să ne întrebăm alarmaţi de ce ajung unii tineri

să ticluiască asemenea versuri (bineînţeles

injurioase)

la adresa Patriei-mume!" când

mai abitir nenăscuţii câini pe nenăscuţii

sau mur