Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uciderea inocenţei

Publicat in Romania Literara, miercuri 11 iulie 2001 ·

Cum titlul românesc Sinuciderea fecioarelor trădează originalul care sună altfel - Virgin Suicides, merită mers atît pe firul naraţiunii filmului - modelată de o generică voce din off, cît şi pe cel al confesiunilor de creaţie ale regizoarei şi scenaristei Sofia Coppola. În această tentativă recuperatorie, calamburul "Being Sofia Coppola" n-ar fi tocmai gratuit dat fiind că fiica celebrului Francis Ford are drept partener de viaţă pe tînărul Spike Jones, devenit faimos cu filmul Being John Malkovich, dominat de o similară nostalgie incertă după o identitate ideală, niciodată atinsă. Sentimentul elegiac al ocaziilor de comunicare ratate este de fapt subiectul acestui film, altfel povestit ca istoria misterioasă a sinuciderii unor adolescente, într-o suburbie americană a anilor '70. Alunecînd pe toboganul propriilor amintiri şi al inevitabilelor conexiuni, gîndul trimite la Splendoare în iarbă, filmul cult chiar al generaţiilor acelor ani de emancipare pripită. Chit că acţiunea era plasată în anii '20, iar idila dintre Natalie Wood şi Warren Beatty (la debut!), frîntă brusc, provoca eroinei doar o puternică depresie, care însă o va urmări peste ani şi pe interpreta (nominalizată la Oscar!) despre care nu se ştie dacă nu cumva s-a sinucis... Elanurile de tandreţe ale adolescentei bulversate de febra vîrstei ingrate se regăsesc la eroinele pe care Sofia Coppola le-a întîlnit în paginile romanului omonim al lui Jeffrey Eugenides despre care ea declară că ar fi cartea ce ar fi vrut să o scrie dacă ar fi fost scriitoare. Cum în vine îi curge totuşi... peliculă, a purces la redactarea unui scenariu, cu toate că ştia că drepturile de ecranizare fuseseră deja cumpărate. Dacă William Inge - scenaristul oscarizat al filmului turnat de Elia Kazan în 1961 (în acelaşi an cu ecranizarea semnată de Peter Glenville după Tennessee Williams, Vară şi fum, a cărui versiune "de liceu

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl cheamă pe Donald Trump la o nouă dezbatere televizată, cu doar câteva zile înainte de alegeri

Ziare.com acum 35 minute
Kamala Harris, candidata Partidului Democrat, îl invită pe contracandidatul ei republican, Donald Trump, la o nouă confruntare televizată, care ar urma să se desfășoare cu doar câteva ore înainte de alegerile prezidențiale din SUA. Candidata democra

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de incertitudine

News.ro acum 37 minute
Emmanuel Macron a numit sâmbătă cei 39 de membri ai guvernului de dreapta al lui Michel Barnier, rod al unei coaliţii fragile între tabăra prezidenţială şi Les Républicains, în încercarea de a pune capăt celei mai grave crize politice a celei de-a c

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 35 minute
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 4 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 3 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 2 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 10 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

16°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°