Cum titlul românesc Sinuciderea fecioarelor trădează originalul care sună altfel - Virgin Suicides, merită mers atît pe firul naraţiunii filmului - modelată de o generică voce din off, cît şi pe cel al confesiunilor de creaţie ale regizoarei şi scenaristei Sofia Coppola. În această tentativă recuperatorie, calamburul "Being Sofia Coppola" n-ar fi tocmai gratuit dat fiind că fiica celebrului Francis Ford are drept partener de viaţă pe tînărul Spike Jones, devenit faimos cu filmul Being John Malkovich, dominat de o similară nostalgie incertă după o identitate ideală, niciodată atinsă. Sentimentul elegiac al ocaziilor de comunicare ratate este de fapt subiectul acestui film, altfel povestit ca istoria misterioasă a sinuciderii unor adolescente, într-o suburbie americană a anilor '70. Alunecînd pe toboganul propriilor amintiri şi al inevitabilelor conexiuni, gîndul trimite la Splendoare în iarbă, filmul cult chiar al generaţiilor acelor ani de emancipare pripită. Chit că acţiunea era plasată în anii '20, iar idila dintre Natalie Wood şi Warren Beatty (la debut!), frîntă brusc, provoca eroinei doar o puternică depresie, care însă o va urmări peste ani şi pe interpreta (nominalizată la Oscar!) despre care nu se ştie dacă nu cumva s-a sinucis... Elanurile de tandreţe ale adolescentei bulversate de febra vîrstei ingrate se regăsesc la eroinele pe care Sofia Coppola le-a întîlnit în paginile romanului omonim al lui Jeffrey Eugenides despre care ea declară că ar fi cartea ce ar fi vrut să o scrie dacă ar fi fost scriitoare. Cum în vine îi curge totuşi... peliculă, a purces la redactarea unui scenariu, cu toate că ştia că drepturile de ecranizare fuseseră deja cumpărate. Dacă William Inge - scenaristul oscarizat al filmului turnat de Elia Kazan în 1961 (în acelaşi an cu ecranizarea semnată de Peter Glenville după Tennessee Williams, Vară şi fum, a cărui versiune "de liceu