Critica şi experienţa cotidiană

De la primele pagini cititorul volumului de eseuri semnat de Pierre Pachet şi tradus de curînd la Editura Paralela 45, îşi va da seama că se află în faţa unei cărţi atipice. În cea mai pură tradiţie montaigniană, autorul meditează - divagînd necontenit - asupra ideilor care apar din senin şi mai ales atunci cînd nu ai nimic de scris la îndemînă, "mici evenimente mentale" de care te bucuri cu atît mai mult cu cît le poţi proteja gratuitatea, asupra plictisului, emoţiilor, telefonului, înregistrează, ca într-un catalog sui-generis mişcările capricioase ale clipelor şi tribulaţiile dezordonate ale fiinţei copleşite de rutină, de plictiselile zilnice, de teama că nu se va întîmpla nimic. Pînă aici nimic ieşit din comun; din cele spuse s-ar putea deduce că avem de-a face cu un text hibrid, ceva între eseu, jurnal şi autobiografie, ceea ce - dacă ţinem seama de faptul că autorul introduce în carte anecdote şi episoade autobiografice - s-ar justifica pînă la un anumit punct. Însă, în ciuda aparenţelor Opera zilelor, rămîne în primul rînd o lucrare de meditaţie filosofică asupra timpului, a dispersiei eu-lui şi, în acelaşi timp o poetică provocatoare chiar prin faptul că reuşeşte să răstoarne perspectiva impusă de critica şi teoria literară de pînă acum, conform căreia limbajul, forma operei ar constitui însuşi resortul ei: "Pentru mine, literatura are de-a face cu ideile, cu capacitatea de a avea idei, nu cu limbajul, cu limba. Cînd spun asta nu-mi propun să contrazic opinia comună, dar nici nu mă tem de ea." Aceasta este fraza cu care debutează cartea lui Pierre Pachet, o carte ce reuşeşte să ne intrige şi să ne seducă încă de la primele rînduri, antrenîndu-ne în aventura pasionantă a unei gîndiri în prada timpului. Pierre Pachet - Opera zilelor, traducere şi prefaţă de Magda Jeanrenaud, Editura Paralela 45, Colecţia "Desc