Între definiţiile cuvintelor argotice din diverse glosare de specialitate apar adesea deosebiri, uneori substanţiale; etimologiile incerte şi oscilaţiile uzului complică şi mai mult analiza semantică a unor asemenea termeni. Unul dintre ei e panacot, cuvînt înregistrat în dicţionarul de argou al Ninei Croitoru-Bobârniche (1996), ca substantiv neutru, cu două sensuri: 1) "mijloc de transport (tramvai, troleibuz, autobuz etc.)" şi 2) "înghesuială, aglomeraţie"; la acestea se adaugă două expresii - a da un panacot "a fura din buzunare" şi l-a pus la panacot "l-a urmărit pînă într-un loc aglomerat", precum şi două derivate: a panacota "a fura din buzunare" şi panacotist "hoţ de buzunare". în dicţionarul de argou al Ancăi şi al lui George Volceanov (1998) sînt reluate unele dintre sensurile citate, dar apar şi forme mai bizare: un substantiv cu singularul panacota şi pluralul panacoturi (cu indicaţia - probabil eroare de tipar - masculin) este explicat ca: "înghesuială, aglomeraţie"; "tramvai"; "furt din buzunare comis în mijloacele de transport în comun". Sînt incluse, în plus, derivatul panacotar "hoţ de buzunare" şi (altă ciudăţenie) un verb panacote (?) "a fura din buzunare", cu persoana I singular panacotesc (forma corespunde însă unui verb de conjugarea a IV-a, a panacoti). Sensul de "furt" era deja atestat într-un interviu mai vechi, cu Ioan Moldovan, "procuror criminalist la Procuratura locală Zalău, jud. Sălaj": ""Să nu uităm că argoul este limbajul delincvenţilor!" (în SLAST, nr. 34, 1982, p. 4); cel de "portofel" e prezent în mai multe surse jurnalistice relativ recente: "Panacot este portofelul. Cel care lucrează la panacoate este un şuţ care fură portofele" (România liberă, 891, 1993, 5; cf şi "Un hoţ de buzunare îşi deconspiră tehnica de lucru. Glosar de cuvinte-temă", în Flacăra, nr. 22, 1993, p. 5).

Faţă de aceste explicaţii, oricum neincluse