Iată-l pe Valéry scriind ca şi Kipling, în If: "Învingătorul să fie în aşa fel încât înfrângerea, când survine, să nu-l silească să-şi schimbe în mod ruşinos chipul şi limbajul. Săracul să poată deveni bogat, puternicul să cadă în mizerie fără ca unul să devină mai mândru, celălalt mai umil decât erau" (I, 326).
Astfel de fraze îi însufleţesc pe oameni de parcă, citindu-le, li s-ar fi conformat. Ei cresc în propriii lor ochi. Dar ele miră sub "pana" unui sceptic, ca Valéry. Ce-i drept, se întoarce la sine numaidecât: "Curgerea vieţii devoră rezervele noastre iniţiale de îndrăzneală, de singurătate, de virtualităţi..." Aşa mai vii acasă; viii dinspre La Rochefoucauld. Cu atât mai vârtos se întoarce cu cât după alte cinci rânduri şterge cu buretele tot ce spusese despre învingător şi învins, bogat şi sărac. Ei nu pot să fie cum le propusese de vreme ce nu pot să vrea: "Ce poţi să vrei dacă nu ceva naiv? Iar dacă nu va fi naiv, puterea de a voi ţi-ar lipsi".
Cam multă rea-credinţă. El le spusese cum să se poarte, iar când ei încearcă să-i urmeze sfatul îi face naivi şi neputincioşi.
*
* *
"A-ţi păstra libertatea de spirit în anumite împrejurări este considerat o crimă" (II, 762). Libertatea de spirit e suspectată oricând, nu numai în anumite împrejurări. Ea presupune dispreţ pentru normele acceptate; înseamnă nihilism. Extragere din turmă. Omul cu spirit liber e singur; poate e cinic, poate trist. Sau, nu: principial, este senin. Senin în faţa suferinţei; a lui însuşi, dar şi a unui copil. Cine, măcar din ipocrizie, n-ar "considera" faptul monstruos? Deci, să nu ne grăbim. Spiritul liber îl duce spre damnaţiune pe Faust.
*
* *
Un om care-şi gândeşte gândirea nu ţine seama de conştiinţa morală, de scrupule, de bine şi de rău. Mai vast decât toate acestea, el se şi ia în râs. Altcum, ar fi
