Evreii imaginari şi imaginaţi

Despre studiul de imagologie al lui Andrei Oişteanu apărut de curînd la Editura Humanitas se scrie deja în revistele noastre culturale. Subiectul a fost de curînd dezbătut în emisiunea Orient Expres. Problema evreiască e de mare actualitate, la noi şi nu doar la noi, totuşi înţelesul reluării discuţiei asupra acestei cărţi aici e puţin diferit. Mediul social românesc fiind departe de maturitatea în care extremismele ar putea fi privite doar ca istorie, subiectul acestei cărţi riscă să pună în umbră metoda cercetătorului şi felul în care acesta a înţeles să abordeze o problemă destul de spinoasă din toate punctele de vedere. Şi tocmai această metodă şi atitudinea autorului faţă de subiectul său par să fie deosebit de interesante.

în măsura în care citim această carte pentru că ne aflăm în vreun fel de raport (psihologic, ideologic, sentimental) cu "evreul" de care ea se ocupă, sîntem pe o pantă dacă nu greşită, cel puţin reductivă. Tonul acestei cărţi, în ansamblul ei, ţine de o mentalitate mult evoluată: niciodată, pe parcursul celor peste trei sute de pagini, nu se simt miasmele vreunei teze, autorul nu lasă să se întrevadă nici măcar contururile vreunui raport personal cu subiectul în cauză. Cititorul va fi deci îndemnat de această bună cuviinţă a autorului să se raporteze fără nici un fel de parti-pris-uri la un "evreu" care ar fi putut fi la fel de bine un "armean" sau un "bulgar". Nu ştiu în ce măsură acest cititor ideal e răspîndit în publicul românesc, aş spune mai degrabă că sîntem în faţa unei cărţi care îşi devansează ca mentalitate cititorul real. Asta nu înseamnă că e vorba despre o carte aseptică, Andrei Oişteanu nu scrie punînd în paranteză istoria, dar nici nu face vreodată pretext din ea, aşa cum imagologia nu devine niciodată mod de întrebuinţare pentru un destin etnic special.

La