Povestirea care urmează fost scrisă direct în spaniolă şi a devenit, fără ca nici eu să-mi fi dat seama, nucleul unui experiment. Ea face parte dintr-un volum de povestiri, scris, în întregime, în spaniolă. Fireşte că am încercat să public volumul în Spania, dar nu am reuşit. Am reuşit, în schimb, prin jocul hazardului, să fiu transpusă în engleză de traducătoarea Isabelei Allende în SUA, aşa încât s-ar putea ca volumul să apară, cândva, în limba engleză. Situaţia mi se pare cu adevărat paradoxală, întrucât această povestire a fost mai întâi publicată într-o limbă la care nu mă gândisem, înainte de a fi publicată în limba mea nativă, care este româna, sau măcar în limba în care am scris-o (spaniola). Când, stârnită de publicarea în engleză a povestirii (în revista New Letters), m-am apucat să o traduc în română, am fost silită să abandonez textul, căci traducerea mea suna fals. Şi atunci m-am apucat să rescriu povestirea în română, iar ceea ce a ieşit a fost o variantă a povestirii spaniole, iar nu transpunerea, cuvânt cu cuvânt, fidelă, a acesteia. Din această pricină spun că această povestire a devenit, fără ca eu să-mi fi dat seama, încarnarea unui experiment despre ce înseamnă să scrii direct într-o limbă străină, urmând ca, apoi, să rescrii textul în română. Căci ceea ce iese la iveală nu este neapărat textul originar, ci un alt text. (R.C.)

De-abia s-a născut Salvador Dali că pământul s-a scufundat într-un cutremur aiuritor, umbrelele din toată lumea s-au deschis, protezele tuturor făpturilor s-au sfărâmat, pălăriile de pe toate capetele au căzut. A fost un semn de simpatie din partea Dumnezeului nostru mucalit care hohotea la naşterea ultimului bărbat din stirpea Dali. Pe când era bebeluş, Salvador s-a dovedit a fi un graţios coprofag, dar acest lucru nu a făcut decât să anunţe gloria şi norocul căzute asupra lui mai târziu, deşi la