Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razboiul scriitorilor continua

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 12 iulie 2001 ·

Conducerea Asociatiei Scriitorilor din Iasi sustine ca atit timp cit acuzatorii nu au dovezi impotriva sa, razboiul pe care l-au declansat nu este decit furtuna intr-un pahar cu apa. Memoriul de protest impotriva conducerii Asociatiei Scriitorilor din Iasi, trimis de un grup de 32 de scriitori ieseni Uniunii Scriitorilor, a stirnit replica vehementa a celor vizati. Grupul celor 32 ii acuza pe cei care au in miini friiele Asociatiei ca fondurile pentru protocol ale acesteia s-au cheltuit incorect, ca plecarile in strainatate si unele premii se acorda pe criterii clientelare si, de asemenea, ca primirile sau respingerile unor scriitori in Asociatie se fac arbitrar. Scriitorii care fac parte din Comitetul de conducere al Asociatiei din Iasi, contraataca puternic, sustinind ca atit timp cit nu au dovezi, razboiul pe care l-au declansat nu este decit furtuna intr-un pahar cu apa. "Razboiul invocat este pur si simplu un act de acuzatie gratuita si nemotivata. Toate nu sint decit afirmatii ce mai trebuie si probate", spune Cassian Maria-Spiridon, membru in comitetul de conducere al Asociatiei si redactor-sef al "Convorbirilor literare", publicatie finantata de Uniunea Scriitorilor. In replica, cei 32 de contestatari spun ca faptele incriminate sint foarte usor de demonstrat: "In Asociatia din Iasi au intrat persoane din afara, iar mari scriitori din Iasi nu au fost primiti desi indeplineau conditiile", spune Nichita Danilov, unul dintre cei 32 de semnatari. El a exemplificat cu numele scriitorului Dan Lungu, care nu a fost primit in Asociatia din Iasi desi are doua carti publicate, si a fost premiat de Uniunea Scriitorilor. "Nu a fost primit pentru ca a polemizat cu echipa de la «Convorbiri»", mai spune Danilov. Cei din tabara incriminata mai invoca faptul ca mai mult de o treime dintre semnatari nu sint membri ai Asociatiei din Iasi: "Cum poate semna poetul Emil Brumaru un

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum o ora
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

EURO 2024: Elveţia învinge Ungaria în al doilea meci al Grupei A

Mediafax acum 33 minute
Elveţia a învins Ungaria în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a disputat sâmbătă, la Köln. Din Grupa A mai fac parte ţara organizatoare, Germania, şi Scoţia.

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 2 ore
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 5 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°