Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cei din PSD sint urmasi directi ai PCR"

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 16 iulie 2001 ·

Considera Dorel Juverdeanu, seful liberarilor vasluieni. El spune ca in judet mai exista doar 19 primari "care fac fata santajului ordinar" al PSD Alegerile partiale de luna trecuta i-au multumit partial pe liberalii vasluieni, dar in acelasi timp au provocat si reactii dure la adresa puterii. Dorel Juverdeanu, presedintele PNL Vaslui, a declarat ca partidul sau a obtinut in cele trei comune (Valeni, Banca si Drinceni) peste 500 de voturi, adica 8%: "Acest lucru ne situeaza pe locul trei, insa se putea si mai bine. Scorul se «datoreaza» comportamentului necivilizat al PSD. In Valeni am stabilit ca domnul Gheorghe Zota, secretarul comunei, sa candideze, dar conducerea Prefecturii Vaslui i-a spus sa-si vada de treaba. Este omul nostru si de aceea nu puteam risca ca el sa-si piarda piinea. Ca urmare, am ales alt om care a avut sanse mai mici. Cei din PSD sint urmasi directi ai PCR, adepti infocati ai totalitarismului si lipsiti de fair-play." Juverdeanu a mai spus ca persoanele din conducerea judetului au primit ordine stricte de a racola tot ce se poate: "Din 75 de primari au mai ramas inca 19 care nu sint ai lor. Acestia rezista santajului ordinar al PSD. Din pacate promisiunile facute primarilor care au trecut in barca pesedista nu pot fi onorate din lipsa de bani. Ce ma mai surprinde la PSD este ca nu a reusit sa numeasca sefi competenti la serviciile descentralizate." (Nicu VIRLAN) Considera Dorel Juverdeanu, seful liberarilor vasluieni. El spune ca in judet mai exista doar 19 primari "care fac fata santajului ordinar" al PSD Alegerile partiale de luna trecuta i-au multumit partial pe liberalii vasluieni, dar in acelasi timp au provocat si reactii dure la adresa puterii. Dorel Juverdeanu, presedintele PNL Vaslui, a declarat ca partidul sau a obtinut in cele trei comune (Valeni, Banca si Drinceni) peste 500 de voturi, adica 8%: "Acest lucru ne situeaza pe locul trei

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 24 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 56 minute
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 2 ore
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°