Valentin NICOLAU
Ultimul imparat
Teatru. Postfata de Dan C. Mihailescu, Editura Polirom, Iasi, 2001, 160 p., f.p.
Al doilea volum de teatru al lui Valentin Nicolau, Ultimul imparat, contine, ca si primul – Daca as fi un inger (Editura UNITEXT, 2000) – trei piese; ambele volume poarta, ca titlu, subtitlul piesei care deschide volumul, ambele sint postfatate de doi critici literari de notorietate (primul de catre Nicolae Manolescu, al doilea de catre Dan C. Mihailescu), ambele au coperta realizata chiar de autor. Simetriile se opresc insa aici, caci intre cele doua carti exista o diferenta data de optiunea pentru subiect si pentru tema.
Nicolau este unul dintre foarte putinii scriitori de teatru care stiu sa-si aleaga subiectele. In dramaturgia romana de dupa 1990, unde ierarhiile, temele si subiectele dramaturgilor de dinainte de 1989 nu au fost inca reevaluate, scriitorii care au in vedere scena teatrala, care se situeaza in relatie directa cu aceasta sint foarte rari. Scenele noastre, pe de alta parte, sint foarte conservatoare in ce priveste primirea unor noi autori si texte. S-a scris/vorbit indelung despre acest fapt, constatindu-se mai degraba un deziderat, o carenta, un deficit decit sa se fi observat ca, de multe ori, inactualitatea demersului dramaturgului, conjugata cu inactualitatea managementului institutiei teatrale, produce efecte inacceptabile pentru situatia reprezentarii scenice a noilor piese romanesti de teatru. Valentin Nicolau incearca sa iasa din aceasta inactualitate cu volumele sale publicate pina acum.
Ultimul imparat produce un teatru in care temele social-politicului, marca a primului volum, sint ecranate de optiunea pentru seductie: politica, electorala, amoroasa. Daca e adevarat, dupa Dan C. Mihailescu, in Postfata, ca Puterea si transferul ei „compun numitorul comun“ al celor trei texte, anatomi
