Mikuli János, de profesie istoric, cadru universitar, pasionat de regia de teatru si organizator, s-a hotarit ca anul acesta sa dea festivalului un plus de stralucire, sa-l scoata din lincezeala in care aluneca in ultima vreme, dupa propria-i marturisire, si asta nu prin cantitate, ci prin calitate. Nu stiu cum au fost celelalte editii, dar pe actuala o declar o reusita din toate punctele de vedere. O mica nedumerire, insa, tot a ramas, suspendata-n aer precum o scama. De ce au fost „virite-n ring“ pentru competitie si trupe ale academiilor de teatru si film cu celelalte, alcatuite din viitori profesori, economisti, biologi etc.? Ca si cum s-ar lupta un boxer profesionist de categorie grea cu un amator de categorie tintar. Dar sa las scama asta sa fie dusa de vint, in fond viitorii biologi, agronomi etc. joaca teatru prea putin pentru premii, la viitorul lor loc de munca n-au nevoie de ele, si sa purced la insiruirea spectacolelor, cu sprintene alocutiuni pe ici-pe colo. Deci: Trupa de teatru Janus – Pécs. Inima indoliata pe texte de Tristan Tzara si Szentkuthy Miklós. Regia: Tóth András Ernö. Cea mai numeroasa trupa, peste 30 de persoane.
Un colaj la care s-a lucrat migalos pentru a coordona miscarile, sunetele, grimasele, atit de minutios incit s-a cazut in „pacatul“ unor (multe) scene prea tehniciste, prea mecanice, lipsite de profunzime. Un colaj care semana adesea cu cele la moda in urma cu multi ani. De-aici sentimentul lui déjà vu. Atunci cind marea masa a interpretilor transformati in pseudobalerini ori in echipe de zgomote disparea in spatele fundalului, aveau loc mici scene prozaice sclipitoare, pline de verva si umor. Facultatea de teatru si film – Budapesta. Agnes de John Pielmeir. Trei personaje feminine. Un medic psihiatru angajat al tribunalului. Un copil gasit in cosul de gunoi cu cordonul ombilical bine strins in jurul gitului. O mama a
