Proba scrisă la limba şi literatura română a bacalaureatului din sesiunea iunie-iulie 2001 a cuprins patru subiecte, dintre care unul diferit în funcţie de profilul liceului. Nu mă pot opri să nu relev indicaţia involuntar amuzantă referitoare la acesta din urmă: diferenţa apare între profilurile "la care se studiază limba română o oră săptămînal" şi profilurile "la care nu se studiază limba română o oră săptămînal". Evident, e vorba de profiluri la care se fac ore de limbă şi profiluri la care nu se fac. Proba a avut caracter de grilă, cum se spune acum, cu solicitări precise, punctate separat, conform unui barem minuţios. Elevii au cunoscut baremul într-o formă generală, profesorii au avut parte de recomandări de detaliu, unele destul de ciudate, la care voi reveni.

în principiu, n-am nimic împotriva acestor subiecte-chestionar, deşi ele nu sînt numaidecît potrivite la literatură, unde profesorului trebuie să i se lase o mai mare libertate de apreciere. Ca să nu spun că nici la limbă nu se pot prevedea toate cazurile care necesită depunctarea. Cu ce nu sînt de acord este însă indicarea de variante - corecte şi, respectiv, incorecte - între care elevul trebuie să aleagă. Ca la Vrei să cîştigi un miliard. Elevului i se întinde o mînă de ajutor necuvenită, reducîndu-se la 50% marja de eroare. Hazardul îl poate conduce spre soluţia bună, fără ca el să ştie cu adevărat, fiind aşadar notat pe nedrept. în fine, cei care au gîndit subiectele au mai întins o mînă de ajutor candidaţilor, solicitînd prin barem să se acorde un punct sau chiar mai multe şi în situaţii în care candidatul tratează simplist subiectul şi face şi greşeli de ortografie şi punctuaţie. Dacă nu poţi pretinde unui absolvent de liceu să scrie corect, atunci la ce să te aştepţi în privinţa cunoştinţelor lui de literatură? Baremul de la subiectul al patrulea prevede că profesorul acordă un punc