Mi-am propus să readuc în atenţie, în mai multe articole, câteva opere epice apărute în intervalul 1945-1948, adică în acei ani de început ai literaturii noastre postbelice în care libertatea scrisului nu fusese încă lichidată. Mai existau publicaţii independente, editori particulari, mai funcţiona încă instituţia Fundaţiilor Regale, cu editura şi revista, cu premiile acordate scriitorilor tineri (pentru poezie, în acei ani, unor C. Tonegaru, Mihail Crama, Geo Dumitrescu), într-un climat de viaţă intelectuală convulsionat, ce e drept, căci răsfrângea situaţia din epocă, totuşi suportabil. Aceasta până la abdicarea silită a Regelui, din decembrie 1947, după care toate s-au schimbat. Pamfletul de tristă faimă al lui Sorin Toma, "Poezia putrefacţiei şi putrefacţia poeziei", de la începutul lui 1948, a dat semnalul unui proces distrugător ce ar putea fi socotit prima revoluţie culturală din România, de inspiraţie sovietică, a doua, de inspiraţie chineză, fiind aceea din 1971, declanşată de tezele din iulie ale lui N. Ceauşescu.

Până atunci fuseseră însă, îndată după război, trei ani de relativă normalitate pentru literatură, perpetuând, după cât se părea, atmosfera antebelică. Manifestarea grupării suprarealiştilor târzii (Virgil Teodorescu, Gherasim Luca, Paul Păun, Gellu Naum), cu oarecare ecou european, ca şi a grupării albatrosiştilor (Geo Dumitrescu, Dinu Pillat, Ben Corlaciu, V. Ierunca) prelungeau spiritul insurgent al avangardei. În critică şi eseistică, apariţiile cele mai semnificative aparţin directivei estetice promovate de generaţia a treia postmaioresciană, în continuare activă. G. Călinescu publică în 1945 Compendiul anunţat la apariţia Istoriei celei mari, iar în 1946 Impresii asupra literaturii spaniole. Şerban Cioculescu tipăreşte în 1945 studiul despre D. Anghel şi în 1946 Introducere în poezia lui Tudor Arghezi. Tot în 1946 Tudor Vianu pu