Scriu de aproape cinci ani despre oamenii care lucrează în marile agenţii de publicitate. Sînt oameni tineri, cu siguranţă cei mai tineri capitalişti români. Ei nu s-au bucurat din partea vreunui guvern sau minister de facilităţi fiscale, scutiri de taxe sau subvenţii. Au muncit pe propriul lor portofel şi au reuşit singuri să facă profit, să se îmbogăţească. Scriu de aproape cinci ani despre această mică şi discretă castă şi niciodată nu mi-a trecut prin minte dorinţa de a lucra în vreo agenţie. Oamenii din publicitatea românească, mai precis cei care muncesc în filialele autohtone ale marilor reţele internaţionale (multinaţionalele, cum li se mai spune), sînt lăudăroşi, aroganţi şi cîştigă pe lună mai mult decît mine. Să fii angajat într-o multinaţională din România reprezintă, nu numai în publicitate, culmea carierei de tînăr businessman. Pentru că sînt oameni care se ocupă cu imaginea şi comunicarea, ar fi normal să te înţelegi uşor cu ei. Cînd le soliciţi un interviu, te întreabă suspicioşi care e tema. Dacă e vorba despre munca lor, atunci acceptă pe loc şi încep să-ţi povestească despre ei şi despre "minunatele" reclame pe care le-au făcut. Mulţi dintre ei vorbesc ca nişte roboţi în memoria cărora au fost introduse nişte cărţi de specialitate. Toţi susţin că oferă clienţilor "cele mai bune servicii". Dacă le ceri date despre eficienţa campaniei publicitare mult lăudate, îţi răspund că cifrele nu sînt available, dar a fost o campanie targetată, adaugă atenţi să notezi precizarea lor. (Te întreabă dacă eşti available şi atunci cînd îţi fixează o întîlnire, fapt care te face să te miri cum nişte oameni care compun nişte mesaje destinate consumatorului român vorbesc şi gîndesc numai în englezisme.) Ei ştiu foarte bine, căci asta le este meseria, să-şi vîndă imaginea. Orice cuvînt rostit e bine cîntărit. Cuvîntul lor tipărit la gazetă nu trebuie, ferească