1. Adrian Cioroianu face o afirmaţie care nu mi-a dat prin cap, dar căreia mă subsumez total: revista Pif ar fi unicul lucru bun pe care l-a lăsat în urma sa comunismul european. În anii '60, revista costa 4,25 lei, dar chioşcăreasa din Nerva Traian îmi păstra întotdeauna un număr, pentru că plăteam 5 lei. Vaillant le journal de Pif le Chien avea o sumedenie de seriale desenate, unul mai interesant ca altul, acoperind cu grijă şi abilitate mai multe vîrste - era acolo un Gavroche anti-fascist Le Grêlé 7-13, dar şi aventurieri moderni sau exotici, amplasaţi în lumea arabă, la tropice sau, precum Tangha şi Maud, în secolul XXX. Trebuie să recunosc că eroii mei preferaţi rămîn Le Concombre Masqué şi Gay-Luron. La un moment dat aveam o colecţie destul de mare, de cîteva sute de numere, şi am decis să o fac cadou băieţelului unei cunoştiinţe. Recunosc însă că nu mi-am putut călca pe inima şi am păstrat vreo 15 numere "mai speciale". Cu acel prilej m-am uitat cu mai multă atenţie la schemele narative. Deşi aveam aproape 40 de ani, n-am reuşit să identific urmele propagandei comuniste, chiar dacă ştiam că Vaillant era publicat de l'Huma. Probabil că eram prea subjugat de amintiri - băieţelul cunoştiinţei, deşi avea doar opt ani, nici nu le-a deschis. Scuza lui a fost că preferă calculatorul, dar a fost doar un gest diplomatic, sînt convins. El îşi dăduse seama! 2. Nu sînt în totală consonanţă cu articolul extremistului de centru, dar articolul domniei-sale mi-a amintit de confesiunea unui prieten, un om cu o viaţă mult mai aventuroasă decît a mea. Îmi povestea cum cunoscuse o tînără în tren, cum o vrăjise cu tot felul de trucuri pe cît de banale, pe atît de eficiente, cum ajunsese acasă la ea în capitala unui judeţ de munte, casă gospodărească, ea îl prezentase părinţilor ca pe un coleg de facultate şi ei îl găzduiseră într-o cameră vecină cu a fetei. Noaptea s-a str