Ieri, la Petrotub au inceput negocierile salariale. Chiar daca a fost duminica - a saptea dupa Rusalii, cind in Capernaum au fost vindecati un mut si doi orbi, dupa credinta ortodoxa - membrii comisiilor de negociere, ale sindicatului si patronatului, au renuntat la o zi de week-end, "pentru a se tatona terenul", dupa cum a afirmat Marius Cornenco, liderul Sindicatului Liber Petrotub. Incepute in jurul orei 9.30, discutiile dintre cele doua comisii au continuat pina la 14.30. "Au participat 10 membri din partea comisiei de negociere a sindicatului si 8 membri ce compun comisia care reprezinta patronatul. Cu toate ca ne-a fost prezentata starea de fapt a societatii, in date si cifre, ne plafoneaza mult prevederile Ordonantei 79, care ne creeaza probleme mari in negocierea salariilor. In cursul acestei saptamini, joi sau vineri, vom avea o noua intilnire, pentru a continua negocierile", a spus Marius Cornenco. (Ionel ILASCU MARDARI) Ieri, la Petrotub au inceput negocierile salariale. Chiar daca a fost duminica - a saptea dupa Rusalii, cind in Capernaum au fost vindecati un mut si doi orbi, dupa credinta ortodoxa - membrii comisiilor de negociere, ale sindicatului si patronatului, au renuntat la o zi de week-end, "pentru a se tatona terenul", dupa cum a afirmat Marius Cornenco, liderul Sindicatului Liber Petrotub. Incepute in jurul orei 9.30, discutiile dintre cele doua comisii au continuat pina la 14.30. "Au participat 10 membri din partea comisiei de negociere a sindicatului si 8 membri ce compun comisia care reprezinta patronatul. Cu toate ca ne-a fost prezentata starea de fapt a societatii, in date si cifre, ne plafoneaza mult prevederile Ordonantei 79, care ne creeaza probleme mari in negocierea salariilor. In cursul acestei saptamini, joi sau vineri, vom avea o noua intilnire, pentru a continua negocierile", a spus Marius Cornenco. (Ionel ILASCU MARDARI)