In interviul publicat de Romania literara, nr. 26/2001, Per Olov Enquist declara: „Scriu in provincia Suedia, care pentru mine este centrul Universului. Sint un scriitor suedez provincial si niciodata n-o sa fiu altceva. Sint fericit, sint norocos ca sint suedez… Limba suedeza este una mica, dar poti fi tradus pina si in romana“.
Iata o lectie binevenita pentru scriitorul roman, care crede ca numai datorita limbii sale nu este cunoscut sau tradus in lume. Cuvintele suedezului mi-au reamintit un recent articol semnat de Alex. Stefanescu, in care anunta ca renunta la cronica literara pentru ca literatura romana ar fi una cenacliera, modesta, nedemna de a fi luata in seama. Ma asteptam sa aflu a doua zi ca A.S. a emigrat deja in Franta, Germania, Anglia, SUA sau alta tara cu literatura demna si a carui limba dinsul o stapineste la perfectie. Ma asteptam chiar ca semnatarul sa-si dea demisia din Uniunea Scriitorilor si din postul ocupat (in locul altuia) la Romania li-terara. Nu neaparat din cauza relatiei d-sale cu literatura romana (ce n-are nevoie de certificate de universalitate emise de-un A.S. ca sa fie o literatura buna, la nivelul celei suedeze, de exemplu). Ci pur si simplu pentru ca, dupa ce ai publicat un astfel de articol (Cica niste cronicari…), iti iei adio de la spatiul public in care ai facut umbra degeaba. Si, mai ales, pentru ca o astfel de marturisire: „A fi critic literar a insemnat, pentru mine, in esenta, sa citesc foarte multe carti proaste“ (sublinierea imi apartine), te descalifica.
Intii profesional. Daca nu-ti dai seama dupa un numar de pagini ca e o carte proasta, atunci esti un critic prost! Intuitia critica se manifesta si (sau mai ales) prin abilitatea de a sesiza daca o carte merita sau nu citita, la o rasfoire. Cind nu e vorba de obligatii redactionale, in cazul unui critic de meserie, lectura completa a unei pro
