Recolta de filme era anemică în acea toamnă de război, pe întregul bulevard urcător, cu cinematografe centrale, doar un titlu spusese ceva, prin apelul său, întrucâtva morbid, elevului din clasa 3-a B a liceului Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Pelicula se numea Femei deschideţi ochii, iar în una din fotografii se vedea chiar o asemenea femeie îmbăindu-se în cadă, din care-i ieşeau afară capul şi umerii.

Revoltat de propriile-i intenţii de a viola un univers interzis, adolescentul trecuse mai departe, nu fără un tulbure şi persistent regret. Avea, de altminteri, probleme nedezlegate în legătură cu feminitatea, aproape la fel de spinoase cu cele de la şcoală - şi pe deasupra, secrete. Pe bulevardul cu vitrine, dar aproape pustiu, nu se zăreau avantajele intrării în Europa noii ordini, poate unde mai persistau rămâneri în urmă.

Trecu mai departe de singurul film din care ar fi putut afla ceva, cu sentimentul amestecat al ispitei învinse şi uşurat de a nu fi fost văzut de nimeni. Cumpătarea îi fu deîndată răsplătită: la capătul căii, la doi paşi de cinematograful ARPA, întâlni, însoţită de fratele mai mare, fata frumoasă, zveltă, vioaie şi încărcată de mister - pe deasupra şi premiantă - care constituia tocmai temeiul adâncii melancolii ce-l bântuia de la o vreme. Şi ei căutau un film, în acea după-amiază vântoasă.

Am coborât, prin urmare, scările celor trei-patru etaje subterane ale cinematografului Bizantin, fost cu puţin timp înainte Axa şi revenit la tradiţie după eşecul rebeliunii legionare. Rămăsesem cu un pas în urma celor doi, fiindcă pe strâmtele trepte ale scării în spirală, nici n-am fi încăput împreună. Ceea ce nu însemna că speranţele nu erau bune, prilejul excelent, norocul evident. Vocile ascuţite redate prin difuzoare indicau că filmul începuse. Grăbirăm paşii. Dulcele obiect al viselor mele şi al celor mai serioase intenţii, pentr