Răvaşe din Kamceatka este încă un volum al cărui conţinut s-a născut săptămînal în paginile României literare, cel anterior, Morsus diaboli, a apărut cu ceva timp în urmă la Cartea Românească. Dacă de obicei publicistica ambalată între coperţi tari are un aer de tristă deşertăciune şi de melancolie vanitoasă, tabletele lui Constantin Ţoiu doar astfel îşi găsesc adevăratul loc. Şi poate şi adevăratul cititor.

Titlul volumului de-acum, poate şocant, cum spune autorul în prefaţă, n-are a face prea mult cu vreo geografie concretă, nici cu nostalgii estice de coloratură ideologică, nici măcar nu vrea să indice cu orice preţ afinităţi culturale ruseşti, deşi nici nu le neagă. în aceeaşi prefaţă, autorul aminteşte cîteva mari titluri din literatura clasică rusă, alături de Voltaire sau Balzac, ca orice intelectual fără frontiere. Trebuie deci stabilit de la bun început, Constantin Ţoiu n-are nimic din fanatismul unui Ion Ianoşi, de pildă, Kamceatka lui e una pretextuală, "un simbol al necunoscutului, îndepărtat, o himeră atrăgătoare".

Adevăratul cititor al textelor care compun această carte e un cititor plin de răbdare, care-şi poate permite zăbava de a descifra semnificaţii niciodată servite de-a dreptul, un hedonist care se poate bucura în linişte şi încet de o mulţime de arabescuri şi ciudăţenii crescute, totuşi, din solul purei realităţi. Şi, de asemenea, un cititor care nu se lasă uşor intimidat, pentru că există un fel de cod secret al acestor texte, nişte reguli ale unui joc intelectualist, extrem de livresc de multe ori, care, ca şi în cazul lui Şerban Foarţă, de exemplu, te pot face să dai înapoi.

Citite în volum, mult mai mult decît în revistă, aceste texte îşi arată dintr-o dată faţa lor jurnalistică, în timp ce, apărute în săptămînal, ce ieşea în evidenţă era tocmai deosebirea de stilul ziaristic, carcasa stilistică sub care se ascunde