În '74 m-au dat la şcoală. am acceptat conştiincios uniforma şi îndatoririle de elev. Doar cu trezitul zilnic la 7 dimineaţa mă împăcam mai greu. Am fost mîndru cînd m-au făcut pionier, în prima serie, la Statuia Libertăţii. Prin clasa a III-a, un context favorabil m-a plasat ca reprezentant în comandamentul unităţii. La serbări, recitam cu patos poezii despre Patrie, Partid şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Trecut în linia a doua, am fost, pînă la vîrsta de utecist, un simplu comandant de grupă. După aceea, declar pe propria răspundere, n-am mai îndeplinit alte funcţii de conducere, atît în rîndurile UTC, cît şi - foarte scurtă vreme - în cele ale PCR. Începuse deja "satanicul deceniu", iar eu descoperisem între timp cărţile. Stimulat de lecturi şi de îndemnuri varii, m-am apucat şi eu să scriu. Un jurnal - pe perioada vacanţelor. Recitindu-l acum, realizez că puberul care îl redacta nu consemna - din puerilă inocenţă sau din prematură prudenţă - decît vagi fapte capabile să evoce, astăzi, atmosfera unei epoci de teroare şi imense privaţiuni. Iertat fiindu-mi narcisismul, îmi permit să reproduc cîteva scurte, intime, fragmente. 12-15 ian. 1981
În ultima vreme mi-am cam lăsat de rîpă jurnalul deoarece sînt cuprins de o mare plictiseală. Doar cîteva fapte au ieşit din cotidian... Nu se mai găseşte pîine; marţi am stat două ore în aşteptarea ei... Am terminat de citit interesanta carte despre Cousteau... Împreună cu Gabi H. am început din nou să lucrăm la roman, roman pe care l-am schimbat aproape în întregime (...) Marţi, Miercuri... 14, 15 iulie...
Am mai jucat ceva volei şi tenis de masă. Încep să sosească oaspeţii Universiadei... Nu mai avem zahăr... Joi, Vineri... 16, 17 iulie
Zahărul a fost zilele acestea pe primul loc în sfera preocupărilor. Vineri, am stat de la 16,30 la o coadă imensă pentru nişte zahăr care s-a vîndut la 18,00. Şi cu toate
