Ultimul deceniu din existenţa comunismului a fost, neîndoielnic, cel mai necruţător. Simbolul lui emblematic a fost triunghiul celor trei F (frig, foame, frică). Totul era căzut şi în decădere. Şi asta, în primul rînd, pentru că N. Ceauşescu hotărîse să achite, total şi repede, datoria externă a ţării, pentru a fi complet independent. În consecinţă, alimentele erau masiv exportate (de unde foamea), nu se mai importa nimic, inclusiv petrol şi gaze naturale, de unde frigul. Iar frica se adăuga, ca un corolar, prin măsurile extraordinare ale organismelor represiunii. De fapt, ca să fiu exact, această tensiune de nesuportat a început prin 1983. Pînă atunci, se continuau elementele, suportabile, ale anilor şaptezeci. Uniunea Scriitorilor a organizat, în vara lui 1982, Conferinţa ei pe ţară, delegaţii fiind aleşi bine de obşte, în funcţie de independenţa scriitorilor faţă de putere. Iar Conferinţa, bine pregătită de noi, a fost un efectiv triumf. N. Ceauşescu, informat de ceea ce se va întîmpla acolo, neputincios, a decis să nu "onoreze" şedinţa de deschidere a Conferinţei cu prezenţa sa măiastră. A fost, probabil, o decizie de ultim moment. Dimineaţa, cînd ne îndreptam spre sala mică a Palatului, unde avea loc Conferinţa, am dat cu ochii de grupurile cu pancarde, de la Cooperativa "Alaiul", părăsind, în grabă, locul faptei, semn sigur că de cu seară fuseseră mobilizaţi să-l întîmpine pe conducător şi, acum, dimineaţa, primiseră dispoziţie să se răspîndească. Ne-am făcut treaba şi fără discursul inaugural al lui Ceauşescu, deşi ştiam prea bine ca sala e înţesată de "băieţii cu ochi albaştri". Şi ce s-a rostit de la tribuna Conferinţei a fost uimitor prin curajul luărilor de atitudine. Votul secret pentru alegerea membrilor Consiliului Uniunii Scriitorilor a funcţionat perfect şi n-a pătruns, aici, nici un slugoi al Puterii. Aceştia aşteptau, la sediul Comitetului Ce