Toată lumea ştie, Henry A. Kissinger nu este numai un fost secretar de stat american, nu este numai un fost consilier pentru probleme de securitate al Preşedintelui SUA şi nu este numai principalul asociat al uneia dintre cele mai serioase firme specializate în analiza şi prognoza evoluţiilor din domeniul relaţiilor internaţionale. Kissinger este un adevărat guru cînd vine vorba despre politica externă, cărţile lui sînt bibliografii de referinţă pentru orice specialist în domeniu şi punctele lui de vedere înseamnă mult mai mult decît o simplă părere de specialist. În ultimul număr al prestigioasei Foreign Affairs, Henry Kissinger publică un articol despre una dintre cele mai provocatoare teme ale contemporaneităţii: justiţia internaţională*. Fără să se lanseze în speculaţii de ordin general, Kissinger este preocupat de o problemă esenţială pentru tema propusă: competenţa în administrarea justiţiei internaţionale. În ultimul deceniu, observa Kissinger, a apărut şi s-a manifestat cu crescîndă vigoare o mişcare fără precedent, care urmăreşte judecarea acţiunilor de politică externă conform procedurilor legale; politica externă a încetat să mai fie un teritoriu în care legile să aibă condiţia precară şi ineficientă a dreptului internaţional public, aşa cum era el cunoscut. Această tendinţă care este, fără discuţie, nobilă pleacă de la convingerea că justiţia este o valoare universală, unică şi că violarea drepturilor fundamentale ale omului, crimele de război, tortura şi genocidul sînt crime atît de grave încît judecarea lor poate fi făcută şi de către instanţe trans- ori internaţionale. Kissinger avertizează, însă, asupra exagerărilor care apar adesea în această problemă şi constată că dezbaterea rece, calmă asupra acestui subiect a întîrziat şi datorită "pasiunii" cu care adepţii justiţiei internaţionale şi-au pledat mereu cauza. Înlocuirea tiraniei guvernelor c