"Tombe la neige. / Tu ne viendras pas ce soir..." Asta vine de-afară, de la una din terasele de pe strada mea. Ce i-o fi apucat? Sînt cel puţin 35 de grade la umbră - de ce au pus melodia asta? Poate că nu înţeleg versurile şi nu şi-au dat seama de incongruenţă. Dar prefer să cred că e protestul lor împotriva căldurii, mica lor glumă pe seama verii, refuzul lor de a o da în vară - vorba sloganului de la Antena 1 - laolaltă cu restul lumii. Ceea ce mă aduce înapoi în faţa televizorului... ...Oamenii aceia pe care i-am văzut la o emisiune de divertisment, cu feţele îngropate în trei vase pline (maioneză, muştar, bulion), scurmînd în căutarea a trei bombonele, pentru distracţie (a lor, a noastră, a trecătorilor - totul se petrecea în Piaţa Unirii) şi pentru un milion (oferit primului care s-a lăsat convins să participe la joc, urmînd ca el să-l împartă cum ştie cu ceilalţi doi); oamenii aceia, clipind buimaci sub măştile de maioneză, muştar, bulion, ce se scurgeau de pe feţele lor; şi realizatorii emisiunii, felicitîndu-i în maniera aceea dispreţuitoare, detestabilă (alta n-au), aruncîndu-le banii şi trimiţîndu-i la plimbare. Realizatori care, între timp, şi-au mutat terenul de vînătoare la mare. Tot la emisiunea lor şi tot pentru un milion, cineva a încercat să golească, în cinci minute, toate sticlele şi toate paharele de la toate mesele unei terase de pe plajă: faţa congestionată a băutorului, după aproximativ trei minute, gîfîiala, stinghereala, deruta şi zîmbetul lui crispat, în timp ce repeta că se retrage şi renunţă la milion, iar realizatorii îl împingeau, rîzînd, să continue. Scuzaţi-mă, îmi scapă mie poanta sau chiar nu-i nimic amuzant aici? Sau, altfel spus: lor chiar li se pare amuzant? Argumentele lor: da, e amuzant, şi cine nu se-amuză n-are decît să nu se uite la televizor; da, e amuzant, şi oamenii intră în joc de bună voie; da, e amuzant, şi tele