Printre altele, tranziţia diferă de vechiul regim şi sub aspect antropologic, ea introduce noi modalităţi de clasificare a grupurilor umane. Zona superioară a ierarhiei sociale nu mai este populată cu "oamenii muncii", ci cu oameni de afaceri. Ca şi cea a "omului nou", categoria oamenii muncii nu este retrogradată, ci pur şi simplu suprimată - cel puţin în vorbirea curentă. La rîndul său, sub ocrotirea tranziţiei, omul de afaceri nu este avansat, ci de-a dreptul inventat. Chiar dacă din pudoare nu i se recunoaşte acest merit, el este în fapt omul nou al tranziţiei. Oricît de tranşantă ar fi fost trecerea de la o epocă la alta, ambele au resimţit nevoia de a genera un om nou. Pe cînd om al muncii devenea fiecare întrucît aşa era poreclit, oameni de afaceri devin numai puţini care, într-un fel sau altul, îşi asumă rolul ei înşişi. Sintagma oameni ai muncii elogia în mod indirect egalitatea membrilor societăţii, sintagma oameni de afaceri sugerează cu răceală inegalitatea lor. Nimeni nu era om al muncii de profesie, nimeni nu este de profesie om de afaceri. Aşa cum fusese născocită, vechea sintagmă făcea din om o anexă a muncii, pe cînd între om şi afaceri pare să existe o relaţie de neutralitate. Îndeletnicirea omului muncii nu se putea numi întotdeauna muncă, şi nici îndeletnicirea omului de afaceri nu s-ar putea numi întotdeauna afacere. Şi cu aceasta ajungem la delicata problemă a decodificării. Ştim, mai mult sau mai puţin, ce se cheamă om şi chiar ce se cheamă muncă, mult mai vagi sînt reprezentările noastre despre ce se cheamă afacere. Evitînd definiţiile fastidioase, putem reduce portretul omului de afaceri

la trei trăsături: el are bani, are iniţiativă, şi folosind aceste avantaje intră în combinaţii menite să-i aducă profit. În optica celor care îl inventaseră, omul muncii prezenta antiteza acestui portret: el nu dispunea de bani, nu avea iniţiati