Ziua de vineri, vineri 13 a lunii iulie, ziua aceea cînd "colegul meu de bancă", Dan Stanciu, mi-a oferit ştirea de mai jos, zicîndu-mi că a decupat-o gîndindu-se la mine, m-a încîntat ca un moment muzical, singura mea măsură cît de cît exactă în acest domeniu al fericirii la fel de greu explicabil ca frumuseţea unei melodii. Vestea minunată suna - verb întru totul adecvat - aşa: la West Palm Beach, în celebra Floridă (aflată în geografia poeţilor lîngă Ostroavele Antile), poliţia a trecut la combaterea criminalităţii prin muzicoterapie; "difuzoarele instalate în anumite zone din oraş, cunoscute pentru rata ridicată a infracţionalităţii, transmit fără întrerupere (subl. mea) Simfonia întîia de Beethoven, Suita pentru orchestră în do major de Bach şi partea a doua din Concertul nr. 21 de Mozart, piese destinate să descurajeze eventualele intenţii malefice ale traficanţilor sau ale altor delincvenţi... Numărul apelurilor de urgenţă a scăzut în ultimele 4 luni cu aproximativ 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut". Ceea ce entuziasmează cordul şi mintea mea transcriind aceste rînduri indiferente la contextul violent (poliţişti, hoţi, criminali) este concretul muzical. Pînă azi ştiam că aşa, în general, Mozart, Vivaldi, Scarlatti fac să crească florile, iarba, cantitatea de lapte în ugerul vacilor etc., dar de data asta ni se precizează melodiile, "piesele" cum li se mai zice cam aiurea, nu mai stupid decît "materiale" pentru "articole" în gazetărie. Şi, Doamne, ce piese! "Întîia" lui Beethoven, cea mai mozartiană, la care puţini mai vibrează voios, "Do major"-ul lui Bach, "la care toată filosofia lumii stă în extaz inexplicabil" - scrie Steiner -, andantele din "21", concertul pe care Stalin însuşi l-a ascultat cînd l-a lovit ultima congestie... Cum de s-a decis poliţia aceea la aceste melodii, cu ce specialişti în materie s-a consultat, de ce aceste "piese