Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul DS Suceava considera ilegala privatizarea Centrului de Fructe Vatra Dornei

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 30 iulie 2001 ·

Directia Silvica Suceava, prin directorul Gheorghe Nichiforel, a depus inca o plingere penala impotriva fostei conduceri, care este acuzata de fals intelecual, uz de fals si abuz in serviciu. Privatizarea centrului de Fructe nu ar fi trebuit realizata, pentru ca aici se facusera investitii in ultimii zece ani. In plus, pretul de vinzare a fost mult sub cel real, apreciindu-se ca s-a adus un prejudiciu de 500 de milioane de lei Din seria plingerilor penale inaintate de Directia Silvica Suceava fostei conduceri a acestei institutii, prezentam astazi pe cea care vizeaza privatizarea Centrului de Fructe Vatra Dornei. Fostii directori ai Directiei Silvice Suceava, Gheorghe Flutur, Stefan Drobota, Filip Serban si George Celsie sint acuzati de directorul DS Suceava, ing. Gheorghe Nichiforel, de falsificarea unor inscrisuri oficiale cu prilejul intocmirii acestora, fapta prevazuta si pedepsita de lege ca infractiune de fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu contra intereselor publice. Actuala conducere a Directiei Silvice Suceava isi motiveaza plingerea penala inaintata IJP Suceava prin aceea ca, in actiunea de privatizare a unor capacitati aferente activitatilor conexe ale Regiei Nationale a Padurilor, printre care si Centrul de Fructe Vatra Dornei, fosta conducere a Directiei Silvice Suceava a sustinut in fals faptul ca la centrul de fructe mentionat nu s-ar fi realizat investitii dupa anul 1990. "Actiunea lor a fost motivata de necesitatea eludarii Ordinului nr. 3246 din 30.07.1999 a Regiei Nationale a Padurilor care prevedea in mod imperativ ca obiectivele la care s-au facut investitii dupa 1990 nu vor face obiectul vinzarii de active", se mentioneaza in plingerea penala. Cu toate acestea, fosta conducere a Directiei Silvice Suceava a intocmit un memoriu de prezentare care a fost inaintat Regiei Nationale a Padurilor in care se stipuleaza in mod nereal faptul c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 30 minute
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°