Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Abitei "l-a batut" pe senatorul Acatrinei

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 31 iulie 2001 ·

Ludovic Abitei a cistigat presedintia organizatiei judetene a PRM, invingindu-l cu 224 la 80 de voturi pe Gheorghe Acatrinei Senatorul PRM de Suceava, Gheorghe Acatrinei a fost infrint pe toate fronturile, in cadrul alegerilor desfasurate duminica, 29 iulie, in organizatia judeteana. In prima instanta, el a candidat pentru presedintia organizatiei judetene, pe care a pierdut-o cu brio in fata colegului sau de Parlament, deputatul Ludovic Abitei. Acesta din urma, care detine interimar sefia la judet, a cistigat categoric, obtinind 224 de voturi din cele 304 posibile, fata de doar 80, cit a adunat Acatrinei. Senatorul si-a incercat norocul si la postul de prim-vicepresedinte, insa, ghinion, in functia respectiva ajungind in final "prietenul" sau, Corneliu Vornicu. Cele trei functii de vicepresedinte au fost adjudecate de Emil Paraschiv (seful cabinetului parlamentar al deputatului Ludovic Abitei), Vasile Sburlea (consilier local Falticeni) si Ioan Popescu. Secretari au fost alesi Nicolae Robu, Lorena Muresan (functionar public la Primaria Suceava) si Vasile Iordan. Alegerile au fost supervizate, din partea Comitetului Director al PRM, de secretarul general Dumitru Badea, care, la final, s-a pronuntat pozitiv fata de organizarea alegerilor, precizind ca nu sint motive de invalidare. "Am fost desemnat de conducerea centrala pentru a conduce alegerile judetene, care, cu unele poticneli, cu unele probleme, deficiente de comunicare intre anumiti oameni, au fost corecte. Apreciez ca au fost alesi niste oameni care pot ridica organizatia. Oricum, Suceava a vazut-o ca o organizatie buna, cu rezultate bune la alegeri. Nu sint motive de invalidare a alegerilor. Ele s-au incadrat in statutul si instructiunile partidului. Totul a fost democratic", a declarat Badea. Proaspatul presedinte, Ludovic Abitei, s-a aratat incintat de echipa care a rezultat in urma alegerilor, cu care este

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 4 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 5 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 9 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 11 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 7 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 3 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 4 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 11 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 4 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-4°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-5°
sâm.

-5°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°