Ion Bogdan LEFTER: Stimati colegi, bine ati venit in redactia Observatorului cultural! Multumindu-va ca ati acceptat invitatia noastra, va propunem, ca si la masa rotunda de acum un an, o privire retrospectiva asupra stagiunii recent incheiate. Una cum altfel decit complicata si diversa, angrenind multi oameni si multe institutii intr-un vast mecanism producator de teatru. Una cum altfel decit cu momente de excelenta, dar si cu „caderi“, cu citeva spectacole mult comentate, dar si cu dezamagiri. Una in care mai vechile dificultati ale scenelor romanesti s-au agravat, dar in care s-a remarcat – pe de alta parte – o din ce in ce mai vioaie miscare „alternativa“, cu mici trupe, mici initiative, mici spectacole promovate in special de grupuri de tineri regizori si actori. Atit cit se poate, entuziasmul si inventivitatea lor anima atmosfera nu intotdeauna foarte vivace a domeniului…
Stagiunea 2000-2001, asadar! Cum o evaluati pe ansamblu? Care teatre, care spectacole, care regizori vi se pare ca s-au remarcat? Ce note dati festivalurilor organizate in multe locuri din tara? Ce fenomene credeti ca au prins contur ori si-au urmat cursul de-a lungul stagiunii trecute? Cum merge „integrarea europeana“ si in genere internationala a miscarii noastre teatrale, dupa succesele notabile, unele extraordinare, din anii ’90? Cum sta – altfel spus – institutia scenei romanesti, asa cum se reflecta ea in oglinda unei stagiuni?
Deficit de calitate si de cantitate
Doru MARES: Ar fi interesant daca am putea – inainte de a vorbi de performantele acestei stagiuni – sa gasim citeva coordonate care sa particularizeze acest sezon teatral fata de cel trecut. Daca nu ma insel, la dezbaterea despre stagiunea trecuta chiar doamna Alice Georgescu daduse tonul, intr-un consens evident cu ceilalti invitati, spunind ca stagiunea 1999-2000 n-a fost una a virfurilor de nat
