O carte utilă, bine scrisă şi, mai ales, pe deplin semnificativă în orizontul traducerii operei eminesciene este Eminescu universal. Spaţiul culturii ruse (Editura Vinea, 2000) de Elena Loghinovski. Universitarul reia aici şi aduce la zi analiza făcută în prima ediţie a scrierii, apărută în urmă cu mai bine de douăzeci de ani sub titlul Eminescu în limba lui Puşkin; reluarea, azi, a demersului comparatist, justificată cu argumente cît se poate de bine susţinute de Albert Kovács într-o scurtă prefaţă intitulată La o nouă ediţie este cu atît mai binevenită într-o vreme cînd poetul naţional este supus discuţiilor, cînd arta şi ştiinţa traducerii par a fi intrat din nou sub zodia derizoriului, a postulatului intraductibilităţii poeziei în general şi a celei eminesciene, în special, cînd "climatul negativismului la modă" care coincide cu "jubilarea ignoranţei" pare a se fi instalat comod în publicistica noastră şi, mai ales, cînd teritoriul eminescologiei, ca atîtea altele, din păcate, se lasă dacă nu stăpînit, cel puţin vremelnic gestionat de tot felul de oameni care par a fi făcut şcoala la fără frecvenţă şi care, în mod cert, au lipsit de la întîlnirea cu opera lui Eminescu. Dincolo de o conjunctură care favorizează improvizaţiile, kitsch-ul şi grafomania, epoca repune în circuit idei vechi de un secol şi jumătate, colorîndu-le cu tot felul de pigmenţi serviţi în ambalaje noi; astfel, Elena Loghinovski pune în legătură, cu dreptate, postulatul intraductibilităţii cu exclusivismul naţional: "Afirmaţiile ce susţin imposibilitatea traducerii artistice renasc ori de cîte ori cineva încearcă să proclame exclusivismul naţional, argumentîn-du-l prin caracterul izolat, impenetrabil al limbii". Se regăsesc aici poncife mereu reluate de la generaţia boierului Dinicu Golescu încoace: limba română e una de circulaţie restrînsă, cultura noastră e pentru totdeauna periferică,