Bazele unei noi ştiinţe
La 19 mai 1991 se fondează la Freiburg primul institut de psihotraumatologie din lume. Este vorba nu doar despre o nouă instituţie, ci şi despre o nouă ştiinţă. Psihotraumatologia concretizează interdisciplinar un proiect de cercetare care îşi dezvăluie tot mai mult amploarea şi, implicit, autonomia. Printre fondatorii psihotraumatologiei se numără psihologi, medici, jurişti, psihoterapeuţi şi psihanalişti, diversitatea lor profesională stând ca o primă garanţie că se acoperă astfel o necesitate, nu o simplă vanitate terminologică.
Căutându-şi părinţii, psihotraumatologia îi află foarte aproape pe psihiatrii de copii Donovan şi McIntyre, care într-un studiu din 1990 propun termenul de traumatologie. Este interesant că ideea de traumă va fi din ce în ce mai mult conotată într-un sens psihic, sensul mai riguros, somatic, rămânând la nivelul etanş al strictei specializări. Deşi traumatologia apare mai întâi ca o ramură a chirurgiei, Donovan crede că lărgirea albiei semantice era nu doar previzibilă, dar şi inevitabilă, sub presiunea experienţei clinice.
Autorii complexului Tratat de psihotraumatologie tradus la Editura Trei, Gottfried Fischer şi Peter Riedesser, membri ai grupului de cercetare despre care aminteam mai înainte, aşază o dată cu acest volum temelia noii discipline. Ei îşi concentrează eforturile pe trei mari direcţii: cea a unei psihotraumatologii generale (sintetizând principiile general valabile pentru acest domeniu), cea diferenţială (particularizând în funcţie de personaje şi situaţii) şi cea specială (situaţii tipice: trauma la locul de muncă, criminalitatea, abuzul sexual asupra copiilor etc.). Ambiţia declarată a autorilor este de a depăşi caracterizările statice, printr-o situare concomitent "procesual-dialectică" şi "ecologică" (de raportat la teoria mediului). În ceea ce priveşte genealogia psihot
