Consiliul Naţional al Audiovizualului a protestat recent împotriva vulgarităţii excesive a emisiunilor estivale. Nu e prima dată cînd o face şi nici prima dată cînd nu e luat în seamă de aproape nimeni. Sigur, televiziunile nu vor da atenţie niciodată acestor comunicate moralizatoare: sîntem într-o ţară liberă, iar posturile TV nu se supun decît audienţei. Dar dacă, de pildă, difuzarea în Franţa a emisiunii Loft Story a generat nu doar o audienţă fabuloasă pe canalul M6, dar şi o aprinsă dezbatere publică, dacă Big Brother ("mama" tuturor emisiunilor de acest gen) a declanşat, în diverse ţări, poziţii pro şi contra în cotidiene sau în revistele culturale, ispitele şi provocările TV de la noi abia au iscat cîte o indignare subţire şi blazată. Sîntem, încă, o societate civilă somnolentă şi veşnic ocupată cu "alte priorităţi". Dar nu mi se pare că trebuie incriminate (numai) emisiunile în sine: există un public dornic să vadă aşa ceva. La fel de bine ne-ar putea indigna stupiditatea: în 1990, dl Silviu Brucan stîrnea proteste pentru că vorbea de stupid people. Acum, mulţi dintre cei incluşi în sintagma cu pricina se uită toropiţi de căldură şi de fericire liber consimţită la emisiunile incriminate de CNA. E dreptul lor să o facă, iar "noi, ceilalţi" trebuie să respectăm acest drept, în numele libertăţii şi al democraţiei. Se întîmplă însă ceva cu efecte mult mai perfide decît vulgaritatea ori stupiditatea de-o vară a emisiunilor TV: aproape tot sistemul mass-media din România (sau măcar partea sa cea mai "vizibilă") este pervertit de această zbenguială estivală. Cu toate defectele lor, emisiunile cu ispite şi distracţii beneficiază de susţinerea intensă a presei scrise. De acord, revistele colorate sînt datoare în mod "programatic" să înregistreze cu sfinţenie maşinile ori amorurile vedetelor. Dar multe dintre aprigele noastre cotidiene publică, pe paginile numit